Federația Moldovenească de Fotbal – 31 de ani de la fondare

Federația Moldovenească de Fotbal – 31 de ani de la fondare

Cu peste 60 de mii de jucători înregistrați și peste 100 de mii de oameni implicați în procesul fotbalistic intern, Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) este detașat cea mai mare asociație sportivă din Republica Moldova.

FMF organizează cu regularitate campionatele naționale la seniori, juniori, copii, fotbal feminin, futsal, fotbal pe plajă și mini-fotbal. În total, anual, sub egida Federației se desfășoară circa 5 mii de meciuri de fotbal naționale și internaționale.

FMF a fost afiliată la UEFA în 1993 și la FIFA în 1994. Aceste 2 organizații mondiale sunt principalii parteneri ai Federației de fotbal.

„Grație UEFA și FIFA, am reușit să redresăm infrastructura sportivă din Republica Moldova și să implementăm zeci de proiecte de dezvoltare și promovare a fotbalului, datorită cărora sportul numărul 1 devine din ce în ce mai popular și mai iubit. În 31 de ani Federația Moldovenească de Fotbal a devenit un model de succes și un exemplu pentru structurile sportive din țara noastră. Datorită unor eforturi consistente și a unei munci enorme, FMF deține astăzi 17 selecționate naționale de diferite vârste și probe. De asemenea, FMF are propriul sediu – Casa Fotbalului, o bază sportivă de top pentru echipele naționale, o arenă polivalentă pentru fotbalul în sală și alte probe, iar din vara trecută mai are și un stadion ultramodern, transformabil, pentru fotbalul pe plajă și mini-fotbal. Drept rezultat al proiectelor demarate de federație, în toate raioanele țării au fost instalate circa 500 de terenuri de fotbal cu suprafață sintetică”, comunică reprezentanții FMF.

„Și pentru viitor, prin Strategia de Dezvoltare 2020-2024, FMF și-a propus obiective îndrăznețe, care au început deja să fie implementate. Includerea în programul școlar a lecțiilor de fotbal – lucru fără precedent în Republica Moldova sau crearea claselor specializate de fotbal – sunt doar câteva dintre realizările recente ale Federației. Și nu ne oprim aici. Esențial este ca obiectivele pe care ni le propunem să fie realizate în conformitate cu viziunea comună a federației, care presupune ”Consolidarea societății prin intermediul fotbalului””, mai spun cei de la Federație.

Doina Secrieru

Share