„Fără cărniţă”, scriu pieţarii pe etichetă. Cum îţi dai seama că cireşele au totuşi viermi în ele
Cireşele sunt unele dintre cele mai îndrăgite fructe ale verii. Aceste fructe pot fi consumate proaspete, pot fi utilizate în diverse reţete, de la sucuri şi îngheţată la prăjituri, pot fi congelate şi chiar uscate. Cireşele însă trebuie alese cu grijă, deoarece sunt fructe fragile, perisabile.
1 Acordă atenţie culorii cireşelor
Cireşele bune de consum sunt cele de un roşu strălucitor şi cele purpurii. Cu cât nuanţa de roşu este mai închisă, cu atât cireşele vor avea un gust mai dulce. Pe de altă parte, dacă sunt prea coapte, s-ar putea ca fructele să aibă deja viermi în ele.
Culorile şi nuanţele pe care le pot avea cireşele merg de la galben şi roz la roşu, roşu de Burgundia şi chiar negru.
2 Verifică aspectul
Cireşele trebuie să fie ferme la atingere, curate, netede, fără urme de mucegai şi fără zone putrezite. Codiţele cireşelor trebuie să fie verzi şi intacte. Evită fructele care prezintă pete maronii, precum şi fructele prea moi sau prea tari.
3 Alege cireşele în funcţie de nevoi
Pentru umpluturi de prăjituri ( plăcinte ), precum şi pentru diverse conserve, poţi alege cireşe semicoapte, cu un gust uşor acrişor. La aceste preparate se adaugă în general zahăr. Pentru băuturi din fructe proaspete, pentru salate sau pentru consumul ca atare, este recomandat să alegi cireşele coapte, dulci.
4 Cumpără cireşe în perioada potrivită
Pentru a cheltui mai puţini bani şi a te putea bucură de fructe proaspete, locale, trebuie să cumperi cireşele în mai-august. Altfel le poţi găsi sub forma proaspătă, dar la preţuri mari sau sub formă congelată sau la conserve.
Sursa: realitatea.net