Executivul a aprobat Strategia de dezvoltare „Sport 2030”, pentru a promova educația fizică, sportul în masă și cel de performanță

Executivul a aprobat Strategia de dezvoltare „Sport 2030”, pentru a promova educația fizică, sportul în masă și cel de performanță

Modernizarea infrastructurii sportive, promovarea activităților de profil în școli și universități, precum și acordarea sprijinului necesar pentru dezvoltarea sportului de performanță sunt principalele obiective ale Strategiei de dezvoltare „Sport 2030”, aprobată de Executiv.

Astfel, în următorii ani, Guvernul își propune să construiască și să reabiliteze săli polivalente și stadioane de fotbal din centrele raionale, să construiască o arenă națională de fotbal și să doteze complexurile și terenurile sportive cu echipament medical. Infrastructura sportivă va fi îmbunătățită în comunități și școli.

De asemenea, vor fi realizate acțiuni de promovare a practicării sportului și de adoptare a unui stil de viață activ, pentru menținerea sănătății populației. Un accent aparte va fi pus pe popularizarea sportului în rândul copiilor și tinerilor, fiind urmărită creșterea numărului de copii înscriși în grupe de instruire începătoare de la circa 20 de mii, în prezent, până la 30 de mii, în 2030.

Pentru dezvoltarea sportului de performanță, va fi majorată susținerea financiară a federațiilor sportive naționale, va fi creat un sistem de asigurare medicală specială a sportivilor și va spori numărul cabinetelor medicale de stat destinate recuperării acestora. De asemenea, va fi îmbunătățit și sistemul de formare continuă a profesorilor de educație fizică, antrenorilor, arbitrilor, psihologilor și a medicilor sportivi.

În prezent, în Republica Moldova funcționează 101 școli sportive, frecventate de circa 39 de mii de copii. Comparativ cu anul 2000, atât numărul școlilor, cât și cel al sportivilor a crescut cu circa o treime.

Share