Este bună sau nu carnea de miel? Iată de ce ar trebui să ţii cont atunci când o găteşti
În ciuda preţului un pic cam piperat, majoritatea moldovenilor vor pune pe masă câteva preparate din carne de miel cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Ca oricare alt aliment, carnea de miel are şi bune şi rele.
Carnea de miel este o sursă excelentă de proteine. La fiecare 100 de g conține aproximativ 25 de g de proteine, 55% din aportul zilnic recomandat pentru un adult. În 100 de g de carne de miel se mai găsesc 48%, 37% și 14% din valoarea zilnică necesară de vitamina B12, riboflavină și, respectiv, niacină. Vitamina B12 este esențială pentru producerea de celule roșii în sânge și pentru metabolismul homocisteinei.
Carnea de miel este, de asemenea, o sursă bună a unor minerale și oligoelemente, în special zinc. 100 de g de miel conține 33% din valoarea zilnică necesară a acestui mineral. Zincul sprijină sistemul imunitar, ajută la vindecarea rănilor și menține nivelul de testosteron potrivit. În carnea de miel se mai regăsesc fier și cupru. Lipsa fierului din corp poate duce la anemie, oboseală și pierderea concentrării.
Din păcate, mielul este bogat și în grăsimi saturate și calorii. Mai exact, doar 100 de g ajunge până la 331 de calorii și aproape 10 g de grăsimi saturate. Studiile de specialitate avertizează că aportul de grăsimi saturate prezintă un factor de risc pentru bolile de inimă și crește nivelul colesterolului.
Carnea de miel conține o cantitate semnificativă de sodiu, la 100 de grame are 20% din aportul zilnic recomandat. Prea mult sodiu este de obicei asociat cu tensiune arterială crescută și un risc crescut de atac de cord sau accident vascular cerebral. Ca urmare, consumul de carne de miel trebuie limitat, în special dacă aveți deja tensiune mare. Mielul mai conține și purine, substanțe naturale care pot cauza probleme persoanelor predispuse la gută sau pietre la rinichi.
Sursă: realitatea.net