Dorin Recean – în Monaco. Iată ce face!

Dorin Recean – în Monaco. Iată ce face!

Ministrul Afacerilor Interne Dorin Recean a participat, ieri, 4 noiembrie, curent, la cea de-a 83-a Şedinţă a Asambleei Generale a Organizaţiei Internaționale a Poliţiei Criminale-INTERPOL (OIPC INTERPOL), desfășurată în Monaco.

Astfel, prezenţa ţării noastre în cadrul Asambleei constituie un aport esenţial prin schimbul de experienţă între statele participante la eveniment, prin stabilirea noilor strategii și măsuri pentru aplicarea mai eficientă a legii, a reglementării amenințărilor actuale ale criminalității la nivel mondial.

În cadrul acestui eveniment a fost menţionată şi lansarea în Republica Moldova a Campaniei de sensibilizare „Turn Back Crime”, scopul căreia este de a accentua problematicile referitoare la criminalitatea organizată și sensibilizarea opiniei publice asupra impactului acesteia.

Maria Roșca

Sursa foto: tribuna.md

 

Share