Dorin Purice: Vă cunoașteți vulnerabilitățile și carențele, de aceea sunteți obligați ca în anul 2015 acestea să fie remediate

Dorin Purice: Vă cunoașteți vulnerabilitățile și carențele, de aceea sunteți obligați ca în anul 2015 acestea să fie remediate

Produsele de tutungerie, alcoolul, mijloacele de transport au constituit cel mai des obiectul contrabandei, depistat de către angajaţii Direcţiei Regionale NORD, pe parcursul anului 2014. În total, în punctele de trecere şi pe segmentul „vede”, aflate în gestiunea Direcţiei, au fost contracarate 76 de cazuri de contrabandă, în care au fost implicate 82 de persoane, iar valoarea mărfii prohibite a fost de 5180461 lei.

Un raport amplu, ce reflectă analiza operaţională a principalilor indicatori ai Direcţiei Regionale NORD, precum fluxul de persoane şi mijloace de transport, neautorizarea traversării frontierei de stat, contracararea cazurilor de încălcare a legislaţiei frontaliere, migraţia ilegală, contrabanda etc., a fost prezentat în cadrul şedinţei de totalizare, desfăşurată astăzi, 19 ianuarie, în prezenţa şeful Departamentului Poliţiei de Frontieră, Dorin Purice.

În 2014, de către subdiviziunile din cadrul Direcţiei Regionale NORD au fost documentate 1144 cazuri de încălcare a legislaţiei frontaliere cu depistarea şi reţinerea a 1249 persoane. Conform datelor statistice, circa 90 % din totalul de reţineri au fost depistate în punctele de trecere, cel mai mare număr de fapte ilegale au constituit încălcarea de către cetăţenii străini a regulilor de şedere pe teritoriul Republicii Moldova – 61% .

Totodată, prin cele 19 puncte de trecere, aflate în subordinea Direcţiei, inspectorii de frontieră au înregistrat 5,4 milioane traversări ale persoanelor şi 819 mii traversări ale unităţilor de transport.
În perioada de referinţă a fost atestată o diminuare a fenomenului migraţiei ilegale, fiind reţinute 9 persoane, iar în 2013- 16.

Potrivit datelor statistice, în zona de competenţă a Direcţiei au fost contracarate 22 tentative de contrabandă cu produse de tutungerie, în care au fost implicaţi 27 inşi, iar suma mărfii constituie 786371 lei. Alte 6 persoane au fost reţinute şi documentate în 10 cazuri cu contrabandă cu alcool, cantitatea căreia este de 16426 litri, fiind estimată la 645200 lei.

De menţionat că, cele mai multe cazuri de contrabandă au fost depistate în punctele de trecere a frontierei, obiectul contrabandei fiind mijloacele de transport. Inspectorii de frontieră au identificat 29 cazuri, cu implicarea a 29 de persoane, care intenţionau să traverseze graniţa cu vehicule, actele cărora erau false sau falsificate, ori aveau modificări ale caroseriei. Unităţile de transport reţinute au fost estimate la suma de 3 099 102 lei.

Îmbunătăţirea abilităţilor profesionale ale angajaţilor, creşterea nivelului de formare profesională iniţială şi continuă a acestuia, precum și asigurarea necesarului de personal în subdiviziuni – au constituit obiectivele Direcţiei în domeniul resurselor umane, în 2014. Astfel, funcțiile prevăzute în statele de organizare au fost ocupate în proporţie de 90,8 %. Referitor la pregătirea personalului, ţinând cont de necesităţile de sporire a capacităţilor pe diferite domenii de activitate, 388 de angajaţi au participat la cursuri externe şi 889 au beneficiat de instruiri pe intern.

La fel, întru asigurarea climatului psihologic favorabil în colectivele Direcţiei au fost desfăşurate 47 de activităţi cu caracter psihologic, precum ar fi şedinţe de consiliere, discuţii individuale şi de grup, evaluări psihologice, fiind acordată asistență psihologică la 182 de angajaţi.

În ceea ce priveşte practica disciplinară și stimularea personalului, pe parcursul perioadei de referință au fost aplicate 130 sancțiuni disciplinare şi au fost stimulați cu diplome de onoare, distincții și avansări în grad înainte de termen 283 de poliţişti de frontieră.

Șeful Poliției de Frontieră a calificat activitatea subdiviziunii ca una bună, dumnealui a mulțumit în special inspectorilor de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Criva care au înregistrat cele mai bune rezultate pe toate domeniile de activitate. Dorin Purice le-a cerut angajaților Direcției să dea dovadă de rigoare în executarea sarcinilor de serviciu, să acționeze cu toată fermitatea și în deplină legalitate, astfel ca fonul infracțional să înregistreze o diminuare în regiune. „Vă cunoașteți vulnerabilitățile și carențele, de aceea sunteți obligați ca în anul 2015 acestea să fie remediate și să întreprindeți toate măsurile necesare pentru depășirea acestora. Cultura comunicării, integritatea, echidistanța, obiectivitatea și transparența trebuie să fie noțiunile definitorii ale activității cotidiene ale polițistului de frontieră”, a conchis șeful Poliției de Frontieră.

Mihaela Rotari

Share