Dezbateri publice la AGEPI asupra proiectului Legii privind dreptul de autor
Pe 16 ianuarie anul curent, la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) au fost organizate dezbateri publice asupra proiectului Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 139 din 2 iulie 2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu participarea atât a reprezentanților organizaţiilor de difuziune prin eter sau prin cablu, cât și a titularilor de drepturi (autori, interpreţi, producători de fonograme, producători de videograme) din Republica Moldova.
Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală și-a exprimat deschiderea pentru a promova un proiect de lege care să fie agreat de toți actorii acestui proces.
Menționăm că, reprezentanții organizaţiilor de difuziune prin eter sau prin cablu precum și titularii de drepturi au venit cu propuneri constructive asupra proiectului Legii pentru modificarea și completarea Legii privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Prin modificările care se regăsesc în proiectul discutat, AGEPI propulsează dreptul de autor la un nivel de transparență mai înalt și asigură echitatea civică a tuturor părților vizate de domeniul dreptului de autor și a drepturilor conexe.
Mihaela Rotari