Descoperire uluitoare. Cât de mari sunt de fapt statuile din Insula Paştelui //FOTO

Descoperire uluitoare. Cât de mari sunt de fapt statuile din Insula Paştelui //FOTO

Giganticele statui de piatră împrăştiate pe Insula Paştelui sunt chiar mai impresionante decât păreau a fi până acum. Capetele acestora se pare că sunt ataşate de corpuri şi mai mari, care sunt îngropate adânc în pământ. Corpurile sunt acoperite de scrieri antice indescifrabile, numite pietroglife.

Insula Paştelui, una dintre cele mai izolate insule locuite din lume, se află la peste 3000 de kilometri depărtare de Chile. Statuile, denumite Moai, au fost realizate de băştinaşii numiţi Rapu Nai undeva între anii 1250 şi 1500 d. Hr.

Cea mai înaltă dintre cele 887 de statui măsoara peste 9 metri şi cântăreşte 82 de tone. O alta, dacă ar fi fost terminată, ar fi măsurat peste 21 de metri şi ar fi cântărit 270 de tone. Chipurile reprezintă strămoşi ai populaţiei de pe insulă, întruchipaţi ca zeităţi.

Încă nu este posibilă o estimare a dimensiunilor statuilor în momentul în care vor fi dezgropate complet. Lucrările s-au întind pe parursul a mai multor ani, dar detaliile despre descoperirile făcute au fost păstrate în interiorul comunităţii ştiinţifice.

p p2

Sursa:  adev.ro

Share