De ce oamenii plac fotbalul și ce le oferă fotbalul în schimb

De ce oamenii plac fotbalul și ce le oferă fotbalul în schimb

Fotbalul este una dintre cele mai frumoase invenții ale omului. Frumusețea fotbalului o apreciază miliarde de oameni, și asta înseamnă că fotbalul nu e un simplu sport. Fotbalul e într-o măsură egală competiție fizică și intelectuală, care cere un nivel înalt de pregătire și concentrare intelectuală. Fotbalul nu este static – fotbalul se schimbă, evoluează și se dezvoltă. Azi fotbalul este o industrie producătoare de spectacole și impresii, care adună oamenii și îi unește. Fotbalul generează locuri de muncă, fluxuri economice și taxe. Fotbalul generează oportunități pentru copii, tineri și maturi, și contribuie la construcția unei societăți mai sănătoase și mai eficiente. Inclusiv fotbalul moldovenesc.

Fotbalul moldovenesc e la aceiași etapă de evoluție la care se află societatea și economia Moldovei. Adică confruntă aceleași deficituri de energie de dezvoltare și de experiență. În această etapă fotbalul moldovenesc confruntă 3 probleme sistemice:

1. Stabilitatea financiară a cluburilor profesioniste și integrarea lor insuficientă în procesele economiei naționale.
2. Infrastructura fotbalistică subdezvoltată la toate nivelurile.
3. Deficitul de experiență managerială modernă în cadrul fotbalului profesionist.

De fapt, probleme sunt mai multe, dar anume acestea sunt fundamentale. Celelalte derivă din astea trei. FMF împreună cu colegii din cadrul UEFA organizează procese de instruiri și transfer de experiență, menite să susțină creșterea rapidă a competențelor managementului cluburilor moldovenești și în perioada următoare activitățile pe această dimensiune vor fi continuate, intensificate și diversificate. Managementul cluburilor de fotbal este o artă foarte diferită și pentru a fi eficient e nevoie de un set de cunoștințe și abilități specifice.

Pe dimensiunea infrastructurii fotbalistice Moldova este într-o situație cu adevărat dificilă – suntem unica țara europeană fără nicio arenă fotbalistică modernă, care satisface cerințele actuale UEFA și FIFA. Experiența arată, iar cea mai apropiată experiență o găsim în România, că investițiile publice în infrastructura fotbalistică – în arene de fotbal și în terenuri mai regionale – sunt investiții de o utilitate socială foarte înaltă și raționale economic. Autoritățile investesc în acest gen de obiecte chiar și resurse creditare, care sunt recuperate în procesul de administrare a lor. Echipa FMF este în proces de elaborare a unei schițe de proiect și calcule aferente, și a notei de argumentare pentru investițiile în construcția unei arene naționale de fotbal. Vom folosi în acest proces experiența colegilor de la Federația Română de Fotbal. După finalizare vom prezenta informația autorităților naționale și partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova.

Subiectul stabilității financiare a cluburilor profesioniste de fotbal din Moldova trebuie privit din punctul în care se află azi cluburile moldovenești și a oportunităților și așteptărilor finanțatorilor potențiali de la investițiile în publicitate. Cluburile moldovenești încă nu au devenit nume comerciale puternice, care pot satisface așteptările investitorilor în publicitate. Pentru a deveni nume cu autoritate comercială, capabile să coopereze eficient si reciproc avantajos cu companii puternice din alte industrii – care au nevoie de dezvoltare și menținere a branduiui său – cluburile moldovenești au nevoie de câțiva ani de stabilitate financiară. De altă parte, stabilitatea financiară insuficientă a cluburilor moldovenești este motivul care determină talentele noastre fotbalistice – crescute și educate în Moldova – să caute insistent oportunități de semnate a contractelor în afară. E firesc ca fiecare om care practică fotbalul profesionist să caute oportunități de a-și realiza potențialul cât mai avantajos financiar. E trist că cluburile moldovenești încă nu pot concura pentru talente și de fapt sunt la etapa producătorilor de talente. dar nu și a angajatorilor de talente. Acest aspect are efecte și asupra competitivității cluburilor noastre și asupra competitivității campionatului intern național.

Echipa FMF a comunicat cu reprezentanții la toate industriile prezente în economia Moldovei din perspectiva cooperării stabile cu cluburile moldovenești de fotbal. Unica industrie pregătită să investească în publicitate prin cluburile moldovenești de fotbal, la nivelul de azi al notorietății și autorității brandului lor, este cea a pariurilor sportive. E adevărat că această industrie e concentrată pe una din deprinderile omenești nedorite. Dar, această deprindere e caracteristică omului și omul găsește căi să și-o satisfacă. Practica cooperării între cluburile profesioniste de fotbal și companiile specializate în pariuri sportive e răspândită în multe din țările Uniunii Europene și în alte părți ale lumii – unde energia industriei pariurilor sportive e folosită ca locomotiva dezvoltării fotbalului. Există istorii de cooperare între echipele naționale și case specializate în pariuri sportive. Nu doar Moldova are nevoie de energia industriei pariurilor sportive pentru a susține dezvoltarea capacităților fotbalului profesionist și aducerea industriei fotbalistice la etapa autosuficienței financiare. Credem că, în termen de 4 – 5 ani, cooperarea între industria pariurilor sportive și cluburile profesioniste de fotbal în Moldova, va permite dezvoltarea suficientă a capacităților cluburilor noastre de a construi parteneriate economice sustenabile cu companii din alte industrii economice, care vor asigura stabilitatea financiară atât de necesară.

Anatol Ostap

Share