Cupa Președintelui Republicii Moldova la fotbal, pe stadionul „Zimbru” din capitală (FOTO)

Cupa Președintelui Republicii Moldova la fotbal, pe stadionul „Zimbru” din capitală (FOTO)

O ceremonie de deschidere a etapei municipale a primei ediții a Cupei Președintelui Republicii Moldova la fotbal între copii, a avut loc la stadionul „Zimbru” din capitală, unde au fost prezente 24 de echipe formate din 400 de liceeni, informează OFICIAL.

„Ideea organizării unui asemenea turneu a apărut recent, la inițiativa partenerilor noștri din Italia, inclusiv cei din cluburile profesionale de fotbal ale acestei țări. Astfel, sub egida Președintelui RM va fi promovat și dezvoltat fotbalul între copii, cei mai talentați dintre aceștia urmînd să fie selectați de cluburile sportive italiene. Totodată, am menționat că în anul curent concurează 24 de echipe din Chișinău, iar pentru anul viitor planificăm participarea a cîteva sute de echipe și, respectiv, cîteva mii de jucători tineri din toată Moldova”, a scris șeful statului, Igor Dodon, pe o rețea socială.

„Astfel, deținătorii locului întîi vor primi 200 mii de lei, locului doi – 150 mii, iar echipa ce se va plasa pe locul trei – 100 mii de lei. Am oferit fiecărui jucător cîte o geantă sportivă cu inventar necesar și am dat mîna cu fiecare tînăr căpitan, după care am dat start turneului la Cupa Președintelui, urînd succes tuturor echipelor”, a mai adăugat Dodon.

74599593_2352673358306878_3489814155253252096_n

73298290_2352673004973580_4192378067944996864_n

Doina Secrieru

Share