Cupa Ligii Feminine de Fotbal, o nouă competiție pentru fotbalul feminin în Moldova

Cupa Ligii Feminine de Fotbal, o nouă competiție pentru fotbalul feminin în Moldova

Federația Moldovenească de Fotbal lansează Cupa Ligii Feminine de Fotbal, o competiție nouă dedicată echipelor feminine, care promite să aducă un plus de dinamism în fotbalul din Republica Moldova. La startul sezonului 2024/25 vor participa 9 cluburi din Liga Națională de Senioare și Liga Națională WU16. Obiectivul principal este promovarea fotbalului feminin la nivel național. 

Prima etapă a Cupei LFF va începe pe 9 octombrie 2024, cu următoarele meciuri programate:

Atletico – CSF Bălți (Stadionul Locomotiv, Bălți)

FC Milsami – Codru Călărași-LT M. Eminescu Sipoteni (CSR Orhei)
CF Nistru-Cioburciu VS FC Chișinău (Stadion sătesc, Cioburciu)
Real Succes ȘS11 Pudra-Chișinău – CF Steaua Ialoveni (Stadionul Real Succes, teren sintetic)

Toate partidele se vor juca începând cu ora 16:00.

Echipele participante vor juca inițial în grupe, în format tur-retur, urmând ca echipele cu cele mai bune rezultate să se califice în fazele eliminatorii. Perechile de echipe din 1/4 finală vor fi stabilite în baza rezultatelor de la etapa preliminară. Începând cu sferturile și semifinalele, meciurile se vor desfășura tur-retur, iar în cazul egalității, se va recurge la prelungiri și eventual la lovituri de departajare.

Finala se va desfășura într-o singură manșă. Data și locul desfășurării finalei LFF vor fi anunțate ulterior pe site-ul FMF.

De menționat că în sezonul competițional al Ligii Feminine de Fotbal, 2024/25, au drept de joc doar jucătoarele cu anii de naștere: 01.01.2005 pînă la 31.12.2010.

Share