Cum scapi de punctele negre şi părul de pe faţă cu un singur ingredient

Cum scapi de punctele negre şi părul de pe faţă cu un singur ingredient

Punctele negre de pe față se pot îndepărta ușor și nu ai nevoie de multe produse cosmetice costisitoare. De asemenea, cu aceeași mască naturală pentru punctele negre poți îndepărta și părul nedorit de pe față.

Ca să îți faci masca naturală care îndepărtează punctele negre, dar și părul nedorit de pe față ai nevoie de un albuș de ou, dar trebuie să mai ai la îndemână și vată sau dischete demachiante necusute pe margine.

După ce separi albușul de gălbenuș, și îl bați, poți începe să îl aplici pe față astfel:
După ce întinzi albușul pe față cât mai bine, ia straturi subțiri de vată și întinde-le pe față, peste albuș. Dacă este nevoie, mai aplică albuș pe deasupra, ca vata să se poată lipi complet de piele. Evită zonele cu păr pe care nu vrei să le epilezi – sprâncenele, tâmplele și așa mai departe, potrivit unica.ro.

După ce ai aplicat și vată pe întreaga față, trebuie să lași masca să se usuce complet. O poți lăsa pe ten în jur de o oră ca să fii sigură că este uscată când o tragi de pe față.

Când simți că masca s-a uscat complet, o poți trage de pe piele, însă încet și nu dintr-o singură mișcare, pentru că ți se poate irita pielea. Dacă nu s-au luat toate punctele negre de la prima încercare, poți repeta procesul peste câteva zile.

Sursa: libertatea.ro

Share