Clubul de fotbal „Zimbru” anunță relansarea activității fotbalistice

Clubul de fotbal „Zimbru” anunță relansarea activității fotbalistice

Clubul de Fotbal „ZIMBRU” afirmă relansarea activității fotbalistice, pornind o nouă etapă de dezvoltare din punct de vedere managerial și sportiv.

Potrivit unui comunicat de presă, cea mai veche și titrată echipă din Republica Moldova s-a inițiat într-un proces amplu de modernizare și restructurare, menit să îmbunătățească sustenabilitatea, profesionalismul și rezultatul final al clubului.

„Schimbările esențiale a structurii organizatorice reies din noile priorități trasate în Strategia de Dezvoltare a Clubului de Fotbal „ZIMBRU”, principalele componente fiind Academia și Echipa de Seniori a clubului de fotbal”, se spune în comunicat.

Astfel, funcția de Director General al Clubului de Fotbal ”ZIMBRU” este deținută de Iulia Petuhov, absolventă a Academiei de Studii Economice din Moldova, cu masterat în științe economice. Iulia Petuhov deține o vastă experiență managerială în gestionarea proiectelor investiționale și sectorul public– Agenția de Investiții din Moldova, Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), Cabinetul Președintelui Parlamentului, Instituția Publică „Agenția Servicii Publice”.

Funcția de Director tehnic al Clubului de Fotbal „ZIMBRU” este deținută de Zsolt Hadnagy. Cel din urmă deține o vastă experiență în dezvoltarea, promovarea și scoutingul jucătorilor de fotbal. În ultimii 10 ani, Zsolt Hadnagy a deținut funcții de manager și chief scout la 2 dintre cele mai mari cluburi ale Ungariei, MOL Vidi (Videoton FC, multimplă campionă a Ungariei) sau Diosgyor VTK (DTK). Totodată, a deținut funcția de scouter principal la Clubul de Fotbal ”Lomabrd Papa”, precum și manager al echipelor Tokol VSK și Szigetszentmiklos TK. Ca fost jucător al CFR Cluj, acesta a urmat o formare profesională la Federația Română de Fotbal, totodată, deținând diplomă de manager sportiv (Cluj Napoca, România).

La capitolul Echipei de Seniori ai Clubului de Fotbal „ZIMBRU”, aceasta va fi condusă de un cuplu redutabil de antrenori, Vlad Goian și Simion Bulgaru, ambii începându-și cariera sportivă la Clubul de Fotbal „ZIMBRU”.

Vlad Goian este unul dintre cei mai apreciați antrenori ai Republicii Moldova, fiind desemnat de 3 ori (2008, 2010 și 2012) drept cel mai bun antrenor al anului. Și-a început cariera de jucător la Clubul de Fotbal ”ZIMBRU” cu care a devenit vicecampion în sezonul 2001-2002. Ca antrenor, a reușit să câștige Cupa Moldovei în 2007 împreună cu Clubului de Fotbal ”ZIMBRU”, precum și să obțină mai mult performanțe notabile cu alte cluburi din Republica Moldova.

Simion Bulgaru este considerat drept unul dintre cei mai promițători tineri antrenori din Republica Moldova, discipol al Academiei Zimbru. Ca jucător profesionist al Clubului de Fotbal ”Zimbru” acesta a devenit câștigător al Cupei Moldovei în 2004. Simion BULGARU a urmat o carieră de succes în străinătate, evoluând la astfel de echipe ca Viborg, Danemarca, Alania Vladikavkaz sau Volga Nijni Novgorod. A fost membru al loturilor naționale de juniori, dar și de seniori a Republicii Moldova.

Cristina Parfeni

Share