Angajații sistemului penitenciar vor avea uniforme conform standardelor europene
Membrii Cabinetului de miniștri au aprobat ieri, 30 septembrie 2014, noile modele de uniforme, însemnele de distincție ale angajaților sistemului penitenciar, dar și normelor de echipare a acestora, propuse de Ministerul Justiției. Trecerea la uniforma nouă se va efectua treptat, începând cu 1 ianuarie 2015.
Conform Hotărârii, uniformele se vor deosebi esențial de cele purtate în prezent, în ce privește culoarea, stofa și designul general. Astfel, noile modele nu vor mai fi de culoare verde măsliniu, ci albastru închis. Mai mult, conceptul presupune ca angajaţii sistemului penitenciar să aibă nu doar uniformă de zi (vară/iarnă), dar şi de gală. Ambele urmează să fie acordate gratuit angajaților sistemului penitenciar.
Potrivit vice-ministrului Justiției, noile uniforme sunt ajustate la standardele europene (ex. Norvegia, România) și se încadrează în procesul de modernizare a sistemului penitenciar. ”Propunerea revizuirii ţinutei de serviciu şi însemnelor de grad ale angajaților sistemului penitenciar face parte din procesul de reformare a acestui sistem, prevăzut în Strategia de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016”, a explicat Sabina Cerbu.
Totodată, vice-ministrul a menționat că aprobarea proiectului va contribui la consolidarea procesului de reorganizare a activităţii sistemului penitenciar și, implicit, la abrogarea unor prevederi care determină prezenţa unor elemente de apartenenţă a colaboratorilor sistemului penitenciar la structurile cu statut militar.
Prevederile referitoare la noul model de uniformă urmează să fie implementate treptat, de la începutul anului viitor. Astfel, actuala uniformă va fi folosită până la expirarea termenului de uzură (2 – 5 ani). Ulterior, angajaţii vor primi uniforma de model nou.
Hotărârea Guvernului privind aprobarea Regulamentului cu privire la uniforma şi însemnele de distincţie ale angajaților sistemului penitenciar al Ministerului Justiţiei şi Normelor privind asigurarea cu echipament a angajaților sistemului penitenciar este prevăzută în Planul pentru implementarea Strategiei de reformă a justiţiei, la capitolul Revizuirea politicii de angajare şi a sistemului de recrutare a personalului instituţiilor penitenciare și demilitarizarea completă a sistemului penitenciar.
Mihaela Rotari
foto: Ministerul Justiţiei