19 sportivi și sportive vor reprezenta Republica Moldova la Campionatul Mondial de Lupte pentru Tineret, 2023
O echipă de 19 sportivi și sportive va reprezenta Republica Moldova la Campionatul Mondial de Lupte pentru Tineret, care se va desfășura în Iordania, în perioada 14-20 august 2023.
La lupte feminine vor concura 5 sportive, însoțite de Antrenorul Emerit Andrei Chiperi; la lupte libere – 8 sportivi, sub îndrumarea Antrenorilor Emeriți Maxim Gâlcă și Ilia Esir; la lupte greco-romane – 6 sportivi, asistați de Antrenorul Emerit Roman Zgardan.
Secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, responsabil de domeniul sportului, Sergiu Gurin, prezent la ultimul antrenament de dinaintea competiției, a menționat: „Fiecare competiție internațională este o oportunitate pentru sportivii noștri de a demonstra întregii lumi ce înseamnă dedicarea, pasiunea și talentul. Suntem mândri de fiecare dintre voi și vă urăm succes în Iordania. Luptați și aduceți victoria acasă!”
Totodată, Sergiu Gurin le-a urat sportivilor succes, mulțumindu-le antrenorilor și specialiștilor implicați în pregătirea sportivilor și sportivelor.
Campionatul Mondial de Lupte pentru Tineret va întruni peste 400 de participanți.