Ziua vinurilor moldovenești – marcată și în Portugalia (FOTO)
În incinta Palatului Marques de Pombal, construit în secolul al XVIII-lea, din orașul Oeiras a avut loc cea de-a IV-a ediție a Zilei Vinurilor Moldovenești în Portugalia, informează OFICIAL.
Evenimentul a fost organizat de către soții Simion și Viorica Croitoru, stabiliți de mai mulți ani în Portugalia, cu suportul Oficiului Național al Viei și Vinului din Republica Moldova, primăriei orașului Oeiras, Frăției de enologie și gastronomie moldave din Carcavelos și cu participarea voluntară a unui grup de conaționali.
La eveniment au participat și au transmis mesaje de apreciere reprezentanți ai autorităților locale, precum și Dumitru Socolan, Ambasadorul Republicii Moldova în Portugalia, și cunoscutul înotător Ion Lazarenco-Tiron, care a candidat la ediția din acest an a Premiului Nobel pentru Pace.
Mihaela Rotari