Ziua uşilor deschise în Bibliotecile Municipale
Primăria municipiului Chișinău informează că mâine, 19 septembrie, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” organizează Ziua ușilor deschise.
Evenimentul se va desfășura concomitent în cele 27 de filiale ale Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” și va include prezentarea serviciilor şi ofertelor, comunicarea cu utilizatorii de diferite vârste prin varia forme și metode, pentru a se înscrie la bibliotecă, a stabili noi parteneriate cu instituții de învățământ, ONG-uri și alte instituții comunitare.
În această zi toate drumurile vor duce la Biblioteca Municipală care va organiza:
– Servicii inovatoare
– Activități interactive
– Întâlniri cu personalități
– Lansări de carte
– Proiecții de filme
– Jocuri educative
– Vizite ghidate
Prin aceste activități Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” îşi propune să familiarizeze cât mai mulți non-utilizatori cu serviciile şi ofertele bibliotecilor şi să atragă un număr cât mai mare de utilizatori noi.
Primii 20 de utilizatori noi înregistrați pot beneficia de cadouri și materiale promoționale cu logo-ul Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.
Mihaela Rotari