Ziua Iei a fost marcată la Chișinău

Ziua Iei a fost marcată la Chișinău

Duminică, 21 iunie 2015, la Centrul Internaţional de Expoziţii „Moldexpo”, Ministerul Culturii, sub înaltul patronaj al Primei Doamne Margareta Timofti, a organizat ZIUA IEI, ediţia 2015.

La inaugurarea evenimentului, ministrul în exercițiu al Culturii Monica Babuc a remarcat că, “această piesă extraordinară a portului popular – IA este gajul poporului nostru”. “Asemenea cuvinte precum bucurie, mândrie, veselie, copilărie conțin în ele cuvântul Ie. Acesta este mesajul cel mai important care au vrut să ni-l transmită strămoșii noștri prin ie. Să purtăm ie ca să avem mândrie și bucurie, să purtăm ie ca să ne aducem aminte de copilărie și de părinții noștri care ne-au lăsat din moși-strămoși cuvânt – să păstrăm și să promovăm valorile noastre identitare”, a declarat oficialul.

Evenimentul consacrat ZILEI IEI s-a desfășurat în acest an sub genericul “Să descifrăm împreună tainele iei” și a avut drept scop promovarea iei – cămașă care face parte din portul național și reprezintă o valoare autentică a patrimoniului cultural. Activitățile organizate au scos în evidență modele zonale și locale, bogăția ornamentalisticii și stilurile diverse de broderie, semnificația mesajelor vechi incifrate în simbolurile care se regăsesc pe acestea.

La sărbătoare au fost demonstrate pe modele vii, dar şi pe manechine, mai bine de 100 de costume vechi, autentice, de mare valoare artistică din toate zonele etnografice ale țării. Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Muzeul de Istorie şi Etnografie Cahul, Muzeul de Istorie şi Etnografie Ungheni, Muzeul Rezervaţiei Cultural-Naturale „Orheiul Vechi” au expus mai multe costume din patrimoniul muzeal al Republicii Moldova. Colecțiile de costume ale Muzeului obiceiurilor populare din Bucovina, Gura Humorului și Centrul Cultural “Dunărea de Jos”, Galați, precum și costumele din colecţiile arhitectului designer Ioana Corduneanu (Bucureşti) şi a cercetătorului Sebastian Paic (Cluj-Napoca) au completat prin valoare, rafinament şi reprezentativitate tradiţia portului românesc.

Un accent principal al sărbătorii a fost pus pe descifrarea semnelor şi a simbolurilor de pe costumul popular. Fiecare participant la expoziţie a avut un semn definitoriu, iar mai multe simboluri principale au fost imprimate pe semne de carte și alte rechizite. Atât adulții, cât și copiii au avut ocazia să participe la atelierele de confecţionare a costumelor, unde au învățat modalităţi tradiţionale de ornamentare a cămăşilor şi a podoabelor populare. Publicul a avut posibilitatea să cunoască marea diversitate a costumelor populare care sunt admirate în întreaga lume.

Amintim, că la inițiativa Ministerului Culturii, la data de 16 iunie curent Guvernul Republicii Moldova a aprobat o hotărâre pentru completarea Hotărârii de Parlament cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și a zilelor de odihnă în Republica Moldova, care prevede ca în fiecare a patra duminică a lunii iunie să fie sărbătorită Ziua Portului Popular. Decizia urmează a fi aprobată și de Parlamentul Republicii Moldova.

Share