Vizita misiunii FMI la Curtea de Conturi

Vizita misiunii FMI la Curtea de Conturi

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a primit vizita echipei Fondului Monetar Internațional (FMI), care acordă asistență tehnică în procesul de evaluare a investițiilor capitale publice (PIMA) în Republica Moldova.

Scopul vizitei a fost evaluarea proceselor și etapelor de planificare, implementare, executare și monitorizare a investițiilor capitale publice incluse în bugetul public național.

Experții FMI au discutat cu Petru Rotaru, membru CCRM, Ecaterina Paknehad, șef al Aparatului și șefii direcțiilor generale de audit.

Discuțiile s-au axat pe evaluarea sistemelor și practicilor aplicabile procesului investițional în domeniul public, verificarea eficienței gestionării resurselor financiare și relevanței deciziilor instituționale criteriilor de cost-eficiență și impact în domeniul respectiv.

Petru Rotaru a vorbit despre carențele majore depistate în cadrul misiunilor de audit ale Curții de Conturi la capitolul investiții capitale publice. Auditul public extern, pe parcursul anilor, a cuantificat un șir de fenomene defectuoase, care necesită a fi îmbunătățite, precum modul de evidență a investițiilor, modul de planificare și de implementare a investițiilor, riscurile etc., a menționat dl Rotaru.

Menționăm că urmare vizitei în Republica Moldova experții FMI vor elabora un Raport privind constatările asupra modului de gestionarea a procesului investițional.

Mihaela Rotari

Share