Viorel Godea: Investitorii interni sunt mai dezavantajați decât cei externi. Creditele au devenit mai scumpe și inaccesibile
Directorul general al companiei de construcții „Lagmar”, Viorel Godea, spune că problemele în investițiile externe și interne sunt aceleași, informează OFICIAL.
Viorel Godea menționează că printre acestea se numără și războiul din Ucraina, şi criza economică, şi insuficienţa forţei de muncă, şi problemele ce rezultă din calitatea cadrului de reglementare.
„Mai mult, aş spune că investitorii interni sunt chiar mai dezavantajaţi decât cei externi. Dacă investitorul străin vine cu o investiţie financiară bine calculată (fie că e vorba de resursele proprii, fie de cele atrase de la finanţatori din exterior), atunci cei interni sunt într-o dependenţă foarte mare de sursele de creditare interne. Iar creditele în Republica Moldova, în ultimii ani, au devenit şi mai inaccesibile, şi mai scumpe. Da, Guvernul a lansat programul 373, dar acesta e un suport mai degrabă pentru întreprinderile mici şi mijlocii, nu pentru potenţiali mari investitori interni. De aceea, nu cred că putem vorbi de substituirea eventualilor investiţii externe de către cele interne”, spune Godea.
Omul de afaceri menționează că statul trebuie să se concentreze pe alte chestii.
„Pe investiţiile demarate anterior şi care au ajuns blocate sau implementarea lor, din anumite motive, frânează. Şi aici interesele coincid – ale investitorilor şi ale factorilor decizionali. Toate barierele, piedicile trebuie identificate şi stabilite acţiunile concrete ce urmează a fi întreprinse pentru depăşirea lor. Aici şi motivaţia e alta – investitorii au pus deja în circuit anumite sume, şi, indiferent de riscurile existente, ar fi dispuşi să meargă până la capăt. Măcar şi pornind de la simpla constatare că astfel îşi pot într-un fel proteja şi ulterior recupera investiţia deja făcută. Cunosc nu din auzite că astfel de investiţii sunt în mai multe domenii importante – începând de la infrastructură şi terminând chiar cu domeniul în care activez eu, construcţiile. Deblocarea şi impulsionarea acestui tip de proiecte investiţionale nu doar va avea efecte benefice de ordin social-economic, ci şi va constitui un mesaj puternic pentru alţi potenţiali investitori – din exterior sau din interior”, a spus Viorel Godea într-un interviu pentru www.oficial.md.