Vinurile Moldovei – premiate la concursul Organizației Mondiale a Comerţului

Vinurile Moldovei – premiate la concursul Organizației Mondiale a Comerţului

Republica Moldova a participat în perioada 7-11 martie curent, în cadrul Organizației Mondiale a Comerţului (OMC), ce își are sediul la Geneva, la concursul tradițional de vinuri, alături de alte 40 de state.

Este pentru a treia oară cînd țara noastră este prezentă la acest concurs anual, obținînd primele locuri la două categorii: vinuri albe cu Viorica, oferit de compania Purcari și la categoria vinuri roșii cu Lupi, oferit de Compania Gitana.

Printre țările care au intrat în competiție la toate cele trei categorii – vin alb, vin roşu şi vin de desert, se numără Australia, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Chile, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Israel, Mexico, Republica Moldova, Peru, Portugalia, România, Slovacia, Elveția, SUA, Uruguay, Noua Zeelandă, Regatul Unit al Marii Britanii şi Regatul Marocului ş.a.

Directorul General adjunct al Organizației, dna Ellard la înmânarea diplomelor premianților, a exprimat aprecieri pentru calitatea înaltă a produselor și eforturile depuse întru promovarea acestora, în particular a vinurilor din soiuri indigene.

Ediția din acest an a concursului a inclus pentru prima dată și un juriu profesionist, astfel aprecierea vinurilor fiind efectuată de două grupuri distincte. De remarcat că produsele din Moldova au obținut cele mai înalte scoruri de la ambele categorii de jurați amatori și profesioniști.

Share