Vinul roșu, „medicamentul” care ține cancerul și bătrânețea la distanță
Consumat în cantități moderate (două pahare pe zi/bărbații și un pahar pe zi/femeile), vinul, în special cel roșu sec, are efecte benefice asupra inimii și vaselor de sânge. Ultimele studii au arătat că ar contribui la creșterea speranței de viață și la prevenirea unor forme de cancer. Licoarea lui Bachus este considerată un adevărat medicament: crește elasticitatea vaselor de sânge și colesterolul bun, menține sănătatea creierului și reduce riscul de demență, reglează glicemia, ajută la digestie și crește speranța de viață. Numeroase studii au demonstrat că „licoarea zeilor” contribuie la diminuarea riscului de de cancer, printre care cel pulmonar, mamar și de prostată. Secretul stă în antioxidanți, dintre care cel mai important este resveratrolul, o substanță miraculoasă datorită efectelor de încetinire a proceselor degenerative.
Protecția vaselor de sânge
Principalul beneficiar al consumului moderat de vin roșu este inima. Efectul asupra aparatului cardiovascular se datorează pe de o parte vasodilatației coronariene, care reduce riscul de cardiopatii și accidente vasculare, dar și a cantității de vitamina C din compoziție, cu rol antioxidant. Atât alcoolul, cât și polifenolii (antioxidanții) par să favorizeze menținerea tonusului vaselor, prin formarea de oxid nitric, o substanță chimică esențială pentru relaxare, care ajută la prevenirea aterosclerozei. „Deși nu este dovedit 100%, vinul roșu are efect de dizolvare a grăsimilor nocive din sânge și contribuie la procesul de aterogeneză, implicat în infarct miocardic, accident vascular etc. Băut în exces, are efect contrar, de depunere a grăsimilor, în special a trigliceridelor”, susține medicul nutriționist și diabetolog Eduard Adamescu, care recomandă în special vinul sec. „Evitați-le pe cele dulci, licoroase. Le puteți bea doar pentru gust, dar efectele benefice nu sunt aceleași”. Studiile au dovedit, de asemenea, că resveratrolul din vin are proprietăți antiinflamatorii, ceea ce ajută la menținerea sănătății generale, din moment ce multe boli sunt atribuite inflamațiilor. Deși consumul excesiv de alcool este considerat un factor de risc pentru hipertensiune, studiile au demonstrat că maximum două pahare de vin roșu, consumate în timpul meselor, scad presiunea arterială. Datorită efectului de creștere a secreției de insulină și reducere a glicemiei, nutriționiștii recomandă consumul de vin în cantitate moderată celor care suferă de forme ușoare și medii de diabet. Având în compoziție vitamina C și P, vinul are efect vasoprotector, reducând riscul de complicații, precum arteriopatia diabetică.
Crește speranța de viață
Resveratrolul, considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut până acum (de 50 de ori mai puternic decât vitamina E și de 20 de ori mai puternic decât vitamina C), este dovedit a fi și un protector eficient împotriva demenței. „Antioxidanții din vinul roșu ar explica de ce speranța de viață a francezilor e mai mare: au o alimentație mai ușoară și cosumă vin în cantități mici”, adaugă nutriționistul. Noile cercetări arată că vinul roșu conține melotonină, o substanță care ajută la reglarea ceasului biologic și la combaterea insomniilor. Un efect mai puțin cunoscut, care se datorează tot cantității mari de polifenoli, este cel de protecție a gingiilor, prin reducerea inflamației, și implicit de prevenire a căderii dinților.
Lupta cu maladia secolului
Marele merit al antioxidanților din compoziția vinului roșu este cel de anihilare a efectelor nocive ale radicalilor liberi. Altă substanță importantă care se găsește numai în vinul roșu, în strugurii negri și fructele de pădure, este quercitina. Studii de laborator au demonstrat că aceasta crește imunitatea organismului, previne apariția cancerului și a bolilor de inimă. Quercetina prelungește viața celulelor cu 80%, stimuleaza miocardul, care în condiții de stres nu mai poate funcționa la eficiență maximă. Astfel, vinul dilată vasele capilare și ajută la prevenirea anginei pectorale și a formării de cheaguri.
Cancer de plămâni
Fiecare pahar de vin roșu consumat zilnic reduce riscul cancerului pulmonar cu 13%, potrivit unui raport publicat într-o revistă a Asociației Americane pentru Cancer.
Studiul a fost efectuat pe 84.170 de participanți în vârstă de 45 – 69 de ani, dintre care 210 au avut cancer. În rândul fumătorilor care beau unul sau două pahare de vin pe zi, riscul a fost mai redus cu 60%.
Cancer de prostată
Consumul a patru pahare de vin roșu pe săptămână ajută la diminuarea riscului de cancer de prostată cu 50%, precum și cel al manifestării unei forme agresive cu 60%, arată un studiu efectuat de medicii de la Centrul Medical pentru Cercetarea Cancerului „Fred Hutchinson”, din Seattle.
Cancerul mamar
Consumul moderat de vin roșu se pare că ar reduce riscul apariției bolii. În urma unui studiu efectuat pe 13.525 de femei diagnosticate cu cancer la sân, cercetatorii de la prestigioasa universitate Cambridge au conchis că cele care consumaseră 3,5 pahare de vin pe săptămână aveau cu 10% mai multe șanse de a supraviețui cancerului mamar decât cele care se abțineau de la această băutură. Cele care consumau șapte pahare de vin pe săptămână își creșteau șansele cu încă 10%.În schimb, consumul a mai mult de două pahare de vin pe zi are efect invers: mărește riscul de apariție a cancerului la sân.
Ingredientele-minune conținute de vinul roșu
Potasiu: acest mineral și electrolit ajută la reglarea ritmului cardiac, ajută în sinteza acidului proteic, producerea de energie și metabolizarea zahărului din sânge;
^ Fluor: menține smalțul dinților puternic și poate preveni cariile dentare;
^ Fosfor: stimulează metabolismul, susține funcția renală și contracțiile musculare ale inimii;
^ Colina: face parte din grupul vitaminei B și ajută la menținerea sănătății generale și în mod special, la funcționarea optimă a memoriei. În prezent, este intens studiată în cadrul cercetărilor ce vizează boala Alzheimer.
^ Resveratrol: este un fenol produs în mod natural de către mai multe plante, găsindu-se în fructele și legumele de o culoare intermediară între negru, indigo și vișiniul cel mai închis (struguri negri, vinul roșu, coacaze, afine, mure, prune, ceapă roșie). Oamenii de știință de la Școala Politehnică din Lausanne au descoperit că resveratrolul, un ingredient miraculos, poate prelungi durata vieții, îmbunătățește capacitatea memoriei, crește rezistența organismului la stres, scade nivelul glicemiei, echilibrează tensiunea arterială, îmbunătățește vederea și blochează procesele degenerative la nivelul sistemului nervos central.
Sursa : www.doctorulzilei.ro
Alina Dumitru, A.M.PRESS