Vinul moldovenesc, apreciat la New York

Vinul moldovenesc, apreciat la New York

Moldova poate deveni un jucător important pe piaţa internaţională a vinurilor. Asta spun experţii din Statele Unite ale Americii, după ce au participat la două degustări specializate ale „Wine of Moldova”, organizate pe 28 aprilie a.c. în Astor Center, la New York.

Participanții la evenimente, reprezentanţi ai presei și importatori americani de vinuri au afirmat că vinurile noastre de calitate răspund tendințelor de consum de pe piața americană și sunt foarte atractive pentru proiectele comerciale din domeniu. Pe lângă curiozitatea americanilor pentru originea vinurilor, desemnate ca „cel mai bine ascuns secret al Europei vinicole” (”Europe’s best kept secret”) aceștia au catalogat drept excepţional raportul preţ-calitate al produselor noastre.

Alături de jurnalişti şi bloggeri, la cele două degustări din New York au participat peste 150 de importatori, distribuitori, sommelieri şi oficiali importanţi care au degustat vinurile autohtone de la 13 producători. Peste 50 de vinuri liniștite şi spumante au fost propuse în degustarea comentată și ulterior – într-o degustare liberă pentru profesioniști.

Iată câteva din recenziile și aprecierile pentru vinul moldovenesc din partea jurnaliştilor americani specializați în domeniul vinurilor:

Revista Luxury Web Magazine, Morton Hochstein – „Vinurile moldoveneşti sunt în mare parte prelucrate manual şi sunt create pentru a rezista în faţa sticlelor scumpe”

Renumitul blogger Lyra Mag – „Tot ce am gustat a fost delicios, începând cu vinuri sofisticate şi complexe, până la cele care pot fi consumate la masă în fiecare zi”.

Beth Willard, manager al unui mare importator de vinuri din Marea Britanie și autor pentru The Drinks Business, revistă care înregistrează peste 100 de mii de vizitatori unici lunar – „Acum este timpul să învăţam despre istoria îndelungată a acestei ţări, să-i cunoaştem pe oamenii pasionaţi şi deschişi la suflet, dar cea mai importantă este dragostea pentru vinurile sale”.

În ultimul an, 22 de importatori americani au manifestat interes pentru vinurile noastre, iar pe parcursul anului 2014 au reuşit să comercializeze pe teritoriul SUA peste o jumătate de milion de litri de vin moldovenesc. La vinăriile cu experiență de lucru în SUA s-au aliniat alți 4 noi exportatori, care au identificat parteneri comerciali și implementează programe de promovare ambițioase. Producătorii de vin au reușit să introducă vinurile lor în prestigioase magazine specializate, printre care și Astor Center din New York, în care poate fi cumpărat vinul Feteasca Albă din Moldova.

Evenimentele de la New York au fost organizate de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu susținerea partenerului său strategic proiectul USAID Creșterea Competitivității și Dezvoltarea Întreprinderilor II (CEED II) și cu suportul programului ”The Special American Business Internship trening” (SABIT) al Guvernului SUA. Organizarea evenimentelor face parte dintr-o amplă campanie de promovare a brandului de țară ”Wine of Moldova” pe cele mai importante piețe internaționale, care a fost lansată în 2014.

Sursa: madein.md

Share