(VIDEO) Spitalul Clinic Municipal „Valentin Ignatenco” – reabilitat și dotat

(VIDEO) Spitalul Clinic Municipal „Valentin Ignatenco” – reabilitat și dotat

Spitalul Clinic Municipal „Valentin Ignatenco” este una dintre cele mai importante instituții pediatrice din țară, reabilitată și dotată în ultimii ani cu sprijin municipal și internațional.

Spitalul, construit în 1986, dispune de 294 de paturi și realizează anual circa 50.000 de consultații, dintre care 15.000 implică spitalizare.

Aici sunt deserviți micuții din întreg municipiul Chișinău, 18 suburbii, dar și copii din întreaga țară.

Unitatea de Primiri Urgențe este modernizată, cu zone specializate (roșie și galbenă), iar întregul spital beneficiază de un sistem informatic care optimizează procesul medical. În ultimii ani, au fost renovate mai multe secții – reanimare, ortopedie, neurochirurgie.

„Spitalul găzduiește singura secție de microchirurgie pediatrică din țară. Aceasta are nevoie de renovare, la fel ca și blocul operator – lucrări pe care le vom realiza împreună cu colegii în cel mai scurt timp.

Spitalul include și secții moderne de reabilitare, fizioterapie și medicină fizică, iar în plan este dezvoltarea unui staționar de zi. Datorită proiectului de eficientizare energetică implementat în această instituție medicală, s-au obținut economii de până la 40% la consumul de resurse”, a declarat Primarul General, Ion Ceban.

Fiecare secție este dotată cu spații de joacă și facilități adaptate vârstei copiilor.

„Sănătatea rămâne o prioritate.

Primăria Chișinău este implicată direct, în ultimii ani, în modernizarea instituțiilor medicale din oraș, cu scopul de a le aduce la standarde internaționale – ceea ce ne reușește”, a conchis Ion Ceban.

Share