(VIDEO) Etichete energetice pe electrocasnice comercializate în Republica Moldova
Pe o serie de electrocasnice comercializate în Republica Moldova sunt aplicate noi etichete de eficiență energetică, conforme cu cele din Uniunea Europeană.
Aceste etichete indică în primul rând clasa de eficiență energetică, exprimată printr-o scară de la A la G. Cu cât produsul se află mai aproape de litera A, cu atât consumă mai puțină energie.
Atrageți atenția asupra etichetei energetice atunci când cumpărați becuri, frigidere, maşini de spălat, aragaze sau alte electrocasnice, pentru a afla câtă energie consumă anual. Astfel, veți plăti mai puțin pentru energia electrică.
Zilele următoare urmează a fi lansat Programul Rabla electrocasnice, în cadrul căruia peste 50 de mii de familii vulnerabile vor primi vouchere pentru înlocuirea becurilor, frigiderelor, maşinilor de spălat şi aragazelor, cu sprijinul Uniunii Europene și a PNUD. Programul urmează a fi preluat de Agenția pentru Eficiență Energetică.