(VIDEO) Al doilea val al campaniei „Contrabanda e boală grea” – lansat

(VIDEO) Al doilea val al campaniei „Contrabanda e boală grea” – lansat

Astăzi, 20 octombrie, a fost lansat al doilea val al campaniei publice „Contrabanda e boală grea”, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Biroul Vamal Albița (localitatea Drânceni, județul Vaslui, România).

Campania își propune să contribuie la creșterea gradului de conștientizare a consecințelor negative ale comerțului ilegal: alimentarea crimei organizate, pierderi semnificative la bugetul de stat, lipsa unei perspective de dezvoltare economică și socială în localitățile din apropierea frontierelor.

De precizat că prevenirea și combaterea contrabandei reprezintă una din prioritățile ambelor autorități cu competențe la frontiera Republicii Moldova. Astfel, în vederea securizării frontierelor, asigurării securității economice și îmbunătățirii climatului de legalitate a mediului de afaceri, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal derulează continuu măsuri de prevenție și contracarare a fenomenului la nivel național și regional, în colaborare cu alte autorități de aplicare a legii, agenții internaționale, reprezentanți ai mediului privat etc.

Prin urmare, este necesar de a acționa în comun pentru a eradica fenomenul contrabandei, prin sporirea conștientizării publice privind urmările negative ale acestui fenomen, dar și prin aportul cetățenilor și al tuturor instituțiilor statului cu atribuții în domeniu.

„Contrabanda e boală grea”, lansată în parteneriat cu Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, Serviciul Vamal al Republicii Moldova, Autoritatea Vamală Română, Poliția de Frontieră Română, Poliția Română și Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova, cu sprijinul JTI România, urmărește informarea publicului referitor la efectele negative ale contrabandei asupra economiei și societății.

Campania va fi susținută prin spoturi de sensibilizare și afișaje stradale în apropierea mai multor puncte de trecere a frontierei, inclusiv în diferite locuri publice din localitățile de frontieră de pe ambele maluri ale Prutului. La fel, mesajul este promovat pe TVR și online pe www.faracontrabanda.ro și pe www.facebook.com/faracontrabanda.ro, pentru o perioadă de trei luni.

„Conform ultimului studiu Novel, contrabanda cu țigarete se situa la nivel național în luna iulie la 6,1%, cel mai mic procent începând din 2008, anul în care am demarat cercetarea pieței negre. În ultimii doi ani, nivelul mediu al comerțului ilegal s-a menținut redus, sub 10%, mai precis în 2020 la 9,4%, iar în 2021 la 8,7%. Cu toate acestea, regiunea de nord-est a continuat să fie cea mai afectată de comerțul ilegal. În 2021, media contrabandei în zona de nord-est a fost de 23,3%, cu 1,3 p.p. mai mult față de 2020, iar în iulie 2022 se situa la 13,3%, cea mai mare comparativ cu restul regiunilor țării.”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.

Share