Victor Parlicov, la Termoelectrica: Numărul de blocuri cu puncte termice individuale și sisteme de încălzire pe orizontală trebuie să crească într-un ritm cât mai rapid

Victor Parlicov, la Termoelectrica: Numărul de blocuri cu puncte termice individuale și sisteme de încălzire pe orizontală trebuie să crească într-un ritm cât mai rapid

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, s-a întâlnit ieri cu directorul SA Termoelectrica, cu care a discutat despre proiectele de modernizare a sistemului centralizat de termoficare din Chișinău, pentru a-l face mai sigur și mai competitiv.

În cadrul primei sale vizite la o întreprindere din sectorul energetic, ministrul Victor Parlicov s-a interesat despre achizițiile în curs de la SA Termoelectrica sau care urmează a fi lansate.

„Viteza de realizare a proiectelor investiționale trebuie să fie accelerate, numărul de blocuri cu puncte termice individuale și sisteme de încălzire pe orizontală trebuie să crească într-un ritm cât mai rapid. Doar astfel locuitorii orașului își vor putea regla temperatura în apartamente în funcție de vremea de afară și de necesități. Doar astfel sistemul centralizat de termoficare nu va fi perceput ca o tehnologie depășită de timp”, a declarat ministrul Energiei.

Victor Parlicov a transmis conducerii întreprinderii să fie mai proactivă în comunicarea cu locuitorii orașului, de asemenea a îndemnat managementul să fie mai transparent în ce privește procesul de achiziții.

Directorul interimar al „Termoelectrica”, Vasile Leu, a trecut în revistă principalii indicatori financiari și s-a referit la intervențiile iminente, necesare pentru a moderniza CET 2 sursa 1.

Share