Viceprimarul din Bubuieci a fost reţinut de CNA
Viceprimarul comunei Bubuieci a fost reţinut astăzi de ofiţerii CNA şi procurori în dosarul deposedării Primăriei de patru terenuri, prejudiciul cauzat estimându-se la aproximativ 1 000 000 de lei. Acesta se va afla în custodia CNA pentru 72 de ore, informează Oficial.md.
Potrivit materialelor cauzei, viceprimarul, împreună cu secretarul Consiliului şi un complice, urmărind scopul înstrăinării a patru terenuri, ce aparţineau primăriei, ar fi identificat persoane, din alte localităţi ale ţării, numele şi prenumele cărora corespundea cu datele de identificare ale adevăraţilor solicitanţi de terenuri, iar ulterior le-a vândut acele loturi. După ce au intrat în posesia bunurilor, beneficiarii ar fi făcut procuri generale pe numele secretarului Consiliului care, în cele din urmă, le-a vândut unor terţi.
Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul articolului 327 Cod penal – abuzul de serviciu – infracţiune care se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
Cazul este în curs de cercetare, urmărirea penală fiind supravegheată de procurorii anticorupţie.
Mihaela Rotari