Viceministrul Darii – la Kiev. Cu cine a discutat
Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Lilian Darii, a efectuat la 28 septembrie 2017 o vizită de lucru la Kiev, care a inclus întrevederi cu omologul din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Vadim Pristaiko, cu consilierul principal pentru politică externă al prim-ministrului ucrainean, Serghei Popik, precum şi cu preşedintele Comitetului pentru Politică Externă al Radei Supreme, Anna Hopko, potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul discuțiilor la Ministerul de externe, au fost abordate teme privind cooperarea bilaterală în toate domeniile de interes comun, interacţiunea dintre cele două state în organizaţiile internaţionale, precum şi securitatea regională.
Întâlnirea de la administrația Guvernului s-a axat pe aspecte legate de pregătirea apropiatei vizite de lucru a prim-ministrului ucrainean la Chişinău.
Doina Secrieru