Veste bună! S-a reușit restabilirea accesului la loturile de pământ care aparțin proprietarilor din raionul Dubăsari

Veste bună! S-a reușit restabilirea accesului la loturile de pământ care aparțin proprietarilor din raionul Dubăsari

Guvernul a soluționat, pentru un termen de 20 de ani, problema terenurilor din stânga Nistrului, aparținând raionului Dubăsari.

Potrivit unui comunicat de presă, ca rezultat al eforturilor Guvernului RM în cadrul negocierilor purtate între Chișinău și Tiraspol, „s-a reușit restabilirea accesului la loturile de pământ care aparțin proprietarilor din raionul Dubăsari”.

 „Astfel, a fost obținut în premieră accesul necondiționat al proprietarilor terenurilor agricole pentru un termen de 20 de ani, cu începerea utilizării din 1 august 2018 și eliberarea certificatelor în perioada imediat următoare. Rezultatele acțiunilor Guvernului au fost comunicate astăzi, în cadrul întrevederii dintre reprezentanții Biroului Politici de reintegrare și administrațiile publice locale din localitățile Cocieri, Coșnița, Doroțcaia, Molovata Nouă, Pârâta, precum și agenții economici din raionul Dubăsari”, se spune în comunicat.

De menționat că, din anul 2014 proprietarii nu au mai avut acces la terenurile vizate, iar până atunci dreptul de utilizare era stabilit anual. „Guvernul Republicii Moldova rămâne angajat în demersuri care să ducă la rezultate concrete pentru cetățenii moldoveni de pe ambele maluri ale Nistrului”, se mai spune în comunicat.

Mihaela Rotari

Share