Vameșii și polițiștii de frontieră desfășoară Operațiunea comună Shield II

Vameșii și polițiștii de frontieră desfășoară Operațiunea comună Shield II

În perioada 15 februarie – 15 martie 2021, echipele mobile ale Poliției de Frontieră sunt antrenate în cadrul Operațiunii Shield II, fiind o activitate organizată în comun cu echipele mobile ale Serviciului Vamal și coordonată cu reprezentanții EUBAM.

Obiectivul general al operațiunii comune este de a spori capacitatea operațională pe linia controlului vamal și de frontieră în linia a doua, de a crește eficiența în contracararea infracțiunilor transfrontaliere , dar și de a realiza un schimb de experiențe și bune practici europene.

Astfel, primele acțiuni în cadrul Operațiunii s-au desfășurat la frontiera de sud a țării, în acest sens mai multe mijloace de transport au fost oprite în traficul transfrontalier. S-au verificat atât documentele de identificare pentru vehicule, cât și actele de însoțire pentru încărcături. Totodată, au fost inspectați șoferii care practică transportul auto de pasageri.

În cadrul operațiunii, specialiștii EUBAM monitorizează acțiunile echipelor mobile, inclusiv procedurile de observare și control în diverse situații, ca la final să intervină cu un set de recomandări pentru îmbunătățirea activităților comune PF și SV.

Cristina Pendea

Share