Vadim Ceban participă la Summit-ul internațional „Green Transition” în Bulgaria

Vadim Ceban participă la Summit-ul internațional „Green Transition” în Bulgaria

Conducerea SA „Moldovagaz” participă la lucrările summit-ului internațional „Green Transition”, care se desfășoară în Sofia (Bulgaria), informează OFICIAL.

În cadrul panelului de discuții „Interconectarea energetică și transformarea capacităților energetice de bază”, Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație al întreprinderii, a prezentat obiectivele companiei în domeniul „energiei verzi”, inclusiv reducerea emisiilor de metan.

La summit participă peste 2 000 de oameni din câteva zeci de țări. Principalele teme ale întrunirii sunt securitatea energetică, dezvoltarea infrastructurii „verzi”, inovații în sectorul energetic cu implicarea inteligenței artificiale, instrumente financiare disponibile și altele.

SA „Moldovagaz” a aderat la Parteneriatul pentru Metan, Petrol și Gaze (OGMP) în toamnă 2020. Potrivit cercetărilor, reducerile emisiilor de metan din sectorul petrolului și gazelor ar putea reduce creșterea temperaturii globale cu 0,2 grade Celsius până în 2030 și o treime de grad până la sfârșitul secolului.

Share