PROIECTUL prevede reducerea numărului de membri ai Consiliului de coordonare al Oficiului Național al Viei Vinului, de la 15 la 13 membri, prin excluderea din componența acestuia a reprezentantului Ministerului Finanțelor și cel al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.
O altă prevedere a proiectului se referă la modul de reglementare a procedurii de selectare a candidatului la funcția de director al Oficiului Național al Viei și Vinului. Astfel, candidatul la funcția de director al Oficiului va fi selectat de către o comisie creată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Comisia va fi constituită din șapte membri: un reprezentant al ministerului de profil și câte un reprezentant al organizațiilor incluse în Consiliul de coordonare al ONVV. Totodată, funcția de director va putea fi deținută de una și aceeași persoană nu mai mult de două mandate, cu durata de patru ani, indiferent de consecutivitate acestora. Încetarea înainte de termen a mandatului directorului Oficiului se va face prin ordinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, cu avizul pozitiv al Consiliului de coordonare.
Proiectul de lege, elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, a fost susținut, în prima lectură, de 61 de deputați.