Va fi elaborat un Raport Național privind Starea Mediului în țara noastră. Perioada lansării!

Va fi elaborat un Raport Național privind Starea Mediului în țara noastră. Perioada lansării!

Până la finele anului 2020, Agenția de Mediu va elabora Raportul Național privind Starea Mediului, în țara noastră, în perioada ultimilor patru ani. În acest sens, la Chișinău, s-a desfășurat un seminar de instruire pentru specialiștii autorităților publice centrale, care vor fi implicați în elaborarea raportului.

Instruirile au loc în cadrul proiectului regional al Comisiei Europene „Punerea în aplicare a principiilor şi practicilor Sistemului Comun de Informatii de Mediu în țările Parteneriatului Estic” ENI SEIS II East.

„Specialiștii naționali vor învăța din experiența experților slovaci și ai Agenției Europene de Mediu, cum să prelucreze și să analizeze datele, precum și să elaboreze raportul, începînd de la etapa de coordonare a procesului de raportare până la colectarea datelor în baza monitoringului și a statisticii oficiale, manipularea lor și calcularea indicatorilor. Pe parcursul instruirii, experții și specialiștii naționali vor face demonstrații și experciții practice de aplicare a metodologiei UE și a AEM de elaborare a raportului de mediu, având la bază studii de caz ale Agenției Slovace de Mediu”, a declarat șefa Secției politici de aer și schimbări climatice din cadrul ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Veronica Lopotenco.

Totodată, reprezentantul MADRM a menționat că Rapoartele Naționale privind Starea Mediului, sunt elaborate o data în patru ani și au drept scop de a furniza o evaluare cuprinzătoare a stării mediului din țară, a tendințelor și a perspectivelor într-o anumită zonă, constituind astfel, un instrument util de informarea publicului, dar și de îmbunătățire a politicilor de mediu.

Menționăm, Proiectul regional ENI-SEIS East II, este finanţat de către Uniunea Europeană, prin Instrumentul Vecinătăţii Estice, şi implementat de către Agenţia Europeană de Mediu (AEM). Ţările partenere ale proiectului sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. Obiectivul general al proiectului este de a sprijini punerea în aplicare a principiilor și practicilor sistemului comun de informare privind mediul (SEIS) și de a consolida procesul de raportare periodică, inclusiv elaborarea și implementarea indicatorilor de mediu.

Mihaela Rotari 

Share