USMF face precizări referitor la studenții de origine arabă, cercetați pentru huliganism agravat

USMF face precizări referitor la studenții de origine arabă, cercetați pentru huliganism agravat

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a emis o declarație prin care face precizări referitor la cei doi studenți de origine arabă, cercetați pentru huliganism agravat. 

„Cetățenii din Israel, cercetați penal de Centrul antiterorist al Serviciului de Informaţii şi Securitate și Procuratura mun. Chişinău, pentru huliganism agravat cu aplicarea armei – nu sunt studenți la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.

Incidentul a fost făcut public în data de 4 iulie curent, iar numele tinerilor implicați a fost comunicat Universității, astăzi, 6 iulie.  Unul dintre ei a fost exmatriculat încă în mai 2014, pe când cel de-al doilea – în luna iunie a anului curent, ambii pentru nereușită academică”, se spune în comunicatul USMF.

 Totodată, se menționează că, recent, la USMF „Nicolae Testemițanu” a fost elaborat un plan suplimentar de acțiuni pentru a responsabiliza studenții străini privind comportamentul lor.

 

Maria Roșca

Share