Usatîi: Managerii instituţiilor medicale vor învăţa cum să gestioneze mai bine resursele financiare, umane, tehnice

Uniunea Instituțiilor Medico-Sanitare Private din Republica Moldova în parteneriat cu Ministerul Sănătății al RM a desfășurat un eveniment ce a întrunit participat peste 100 de manageri ai instituțiilor medicale naționale și raionale din toate regiunile țării și reprezentanți ai sectorului medical privat. De asemenea, evenimentul a fost onorat cu prezența de către, Wicher Slagter, șeful interimar al Delegației UE în RM, domnul Horia Cristian, vicepreședintele Comisiei Parlamentare pentru Sănătate și Familie din Parlamentul României, Jarno Habicht, reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății în RM, ș.a.

Obiectivul reuniunii a fost de a discuta și a identifica soluții pentru asigurarea durabilității reformelor în sistemul de sănătate autohton, prin eficientizarea costurilor în medicină.

În deschiderea evenimentului, ministrul în exerciţiu, Andrei Usatîi, a salutat iniţiativa UIMSP de a pune în discuţie acest subiect şi a reiterat importanţa unui management eficient al instituţiilor medicale, care ar duce la creşterea indicatorilor  cost eficienţă în gestionarea resurselor şi oferirea serviciilor medicale de calitate.
„Avem în proiect un program de instruire, de coaching, al managerilor instituţiilor medicale, în care vor învăţa cum să gestioneze mai bine resursele financiare, umane, tehnice, aducând un plus valoare serviciilor medicale prestate cetăţenilor”, a spus ministrul.

Olga Șchiopu, președinte, Uniunea Instituțiilor Medico-Sanitare Private din Republica Moldova: „Prin activitatea noastră, ne propunem să contribuim la sporirea nivelului de calitate a serviciilor medicale autohtone, asigurarea accesului la tehnologii și inovații în acest domeniu, dar și la dezvoltarea infrastructurii de servicii medicale. Prin inițierea transferului de experiență cu UE vom reuși împreună să implementăm indicatori de performanță în sectorul medical. Acest fapt va contribui inevitabil la racordarea sistemului de sănătate din RM la standardele de calitate europene.”

Invitatul special al intrunirii a fost  domnul Horia Cristian, medic chirurg, vicepreședintele Comisiei Parlamentare pentru Sănătate și Familie din Parlamentul României. Speakerul a susținut prezentarea cu genericul: „Pot serviciile medicale de calitate să coste mai puțin?”, împărtășind cu participanții experiența României și a Uniunii Europene la acest capitol.

Uniunea Instituţiilor Medico-Sanitare Private din Republica Moldova a fost înfiinţată în luna noiembrie 2014 de către mai multe instituții medicale private. Organizaţia şi-a propus să devină o platformă care facilitează comunicarea dintre autorităţi şi sectorul medical privat și public, pentru a contribui la accelerarea dezvoltării serviciilor medicale de calitate, competitive și accesibile pentru fiecare cetățean al Republicii Moldova.

Doina Secrieru

Share