Urmașii personalului medical decedat ca urmare a activității profesionale în lupta cu Covid-19 vor primi indemnizații
Parlamentul a instituit indemnizația, acordată din bugetul de stat, pentru urmașii personalului medical decedat ca urmare a desfășurării activității profesionale în lupta cu Covid-19. Deputații au votat un proiect de lege elaborat de Guvern în acest sens.
De dreptul la indemnizație vor beneficia soțul supraviețuitor pentru o perioadă de 5 ani de la data decesului întreținătorului, copiii până la vârsta de 18 ani sau, dacă își continuă studiile în instituții de învățământ de zi (secundar, mediu de specialitate și superior) – până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 23 de ani. În cazul în care nu există urmași din categoria celor menționați mai sus, indemnizația se acordă unuia dintre părinți.
Cuantumul indemnizației se stabilește în funcție de categoria de urmași. Astfel, pentru soțul supraviețuitor – în mărime de 50% din baza de calcul; pentru copii – în mărime de 75% pentru fiecare urmaș; pentru părinți – în mărime de 50% din baza de calcul.
Totodată, proiectul prevede că cuantumul indemnizației calculate nu poate fi mai mic de 50% din mărimea salariului mediu lunar din economia națională la data calculării indemnizației.
Conform documentului, indemnizația se stabilește din data decesului, dacă cererea și actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile din ziua respectivă.
Printr-un alt proiect de lege, înaintat de deputatul Liviu Vovc, se propune instituirea pensiei de urmaș pentru persoanele care și-au pierdut întreținătorul ca urmare a infectării în cadrul participării la acțiuni de combatere a unei epidemii, prin modificarea și completarea Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat.
Cele două proiecte au fost comasate, urmând să intre în vigoare la data publicării în ”Monitorul Oficial al Republicii Moldova”.
Doina Secrieru