Urma să obțină un profit financiar în sumă de circa 2 mii euro, însă vameşii i-au spulberat planurile
Colaboratorii vamali au prevenit o tentativă de transportare ilegală a unui lot de produse de tutungerie.
Astfel, la postul-vamal „Giurgiuleşti-Galaţi” la pista de ieşire din Republica Moldova, s-a prezentat o unitate de transport de model „Opel Movano”, înmatriculată în Bulgaria, la volanul căreia se afla un cetățean moldovean. Mijlocul auto se deplasa din Republica Moldova în România.
În baza analizei de risc şi a vigilenţei colaboratorilor vamali , mijlocul de transport în cauză a fost supus unui control fizic minuţios, utilizând tehnica specială de control.
Rezultatul nu s-a lăsat mult așteptat, într-un locaș special adaptat, în podeaua remorcii au fost depistate 9600 ţigarete marca „Ashima” care au fost tăinuite de control vamal, în scopul transportării ilicite.
Mai mult a fost stabilit, că produsele de tutungerie urmau a fi transportate ilicit și ulterior comercializate pe piața din UE, cu scopul obținerii unui profit financiar în sumă de circa 2 mii euro.
Drept urmare, pentru ilegalitatea comisă, lotul de ţigarete a fost ridicat în vederea confiscării, iar pe numele conducătorului auto, de către organul vamal, a fost întocmit un proces-verbal, în conformitate cu art.287, al.10 Cod Contravenţional al Republicii Moldova.
Maria Roşca