Unul din 4 moldoveni în prezent se află peste hotarele țării

Unul din 4 moldoveni în prezent se află peste hotarele țării

Biroul Național de Statistică a publicat datele privind populația cu reședință stabilă din Moldova, de unde aflăm că numărul cetățenilor care se află în țară s-a redus în 2020 cu 47,7 mii persoane. Expertul Veaceslav Ioniță spune că această reducere cel mai mult a fost determinată de migrația peste hotare a 36,8 mii cetățeni și sporul natural negativ de 9,9 mii persoane.

„Moldova al treilea an consecutiv înregistrează un spor natural negativ, iar în 2020 a fost bătut recordul absolut. Este o situație fără precedent în istoria țării, când 3 ani consecutiv, numărul noilor născuți este mult mai mic decât numărul persoanelor decedate. Cu alte cuvinte națiunea moare”, adaugă expertul.

„Însă pe lângă sporul natural negativ, Moldova în ultimii 5 ani a înregistrat cel mai mare exod al populației din istoria sa. Numărul total al celor care au plecat peste hotarele țării în ultimii 5 ani se ridică la 212 mii persoane. Recordul absolut revine anilor 2016-2017, când din țară au plecat aproape 100 mii persoane, 45,9 în 2016 și respectiv 49,5 mii cetățeni în 2017”, se mai arată în declarație.

Ioniță mai spune că precedentul ”record” conform estimărilor noastre revin perioadei 2001-2005, când din țară au plecat 201 mii persoane. „Criza economică din 1998 a generat exodul masiv al populației, care s-a temperat după 2005. Cel mai scăzut nivel al migrației populației peste hotare a fost înregistrat în perioada 2011-2015, când din țară au plecat 90 mii cetățeni.

Conform estimărilor noastre în prezent peste hotarele țării sunt circa 932 mii cetățeni, care stau acolo cel puțin 12 luni. La acest număr trebuie adăugat cel puțin 100-150 mii persoane, care fac naveta pe perioade scurte, mai mici de 12 luni. În opinia noastră, peste hotarele țării în orice interval de timp sunt circa 1,1 milioane cetățeni, dintre care stabil locuiesc 932 mii”, adaugă Ioniță.

În prezent peste hotarele țării se află 26,4% din populației țării. Altfel spus, adaugă expertul, unul din patru moldoveni nu este în țară.

„Acum 5 ani, peste hotare se aflau 20% dintre moldoveni sau fiecare al cincilea moldovean. Iar înainte de criza din 1998 peste hotarele țării erau doar 5% de moldoveni. În stânga Nistrului situația este și mai gravă. Conform estimărilor noastre 34% sau fiecare al 3 locuitor din stânga Nistrului este plecat peste hotarele țării. Din cei 463 mii locuitori a regiunii din stânga Nistrului în regiune se află doar 305 mii persoane, restul 158 mii persoane sunt peste hotare”, a conchis Ioniță.

Doina Secrieru

Share