Unica școală românească din r. Taraclia riscă să fie închisă. Membrii Asociației „UNIREA – ODIP” au lansat un apel către deputați

Unica școală românească din r. Taraclia riscă să fie închisă. Membrii Asociației „UNIREA – ODIP” au lansat un apel către deputați

Subiectul singurei școli românești din raionul Taraclia, care riscă să fie închisă a fost prezentat deputaților din Parlament. Membrii Asociației „UNIREA – ODIP” au informat, astăzi, înainte de ședința Parlamentului, toți deputații cu privire la situația dezastruoasă în care a ajuns gimnaziul – grădiniță „Dimitrie Cantemir” din satul Aluatu, raionul Taraclia.

Fiecare ales al poporului a primit un pliant informativ despre situația școlii românești din Taraclia și a fost îndemnat să doneze pentru a salva instituția de învățământ.

De precizat că, unica școală românească din raionul Taraclia – gimnaziul – grădiniță „Dimitrie Cantemir”, riscă să fie închisă din cauza condițiilor dezastruoase în care a ajuns. Pereți deteriorați și gata să se prăbușească, săli de studii pline de mucegai, mobilier distrus – este imaginea zilnică pe care o văd zeci de copii care își doresc să facă studii în școala cu predare în limba română.

În urmă cu câțiva ani, localnicii au alertat autoritățile, care din lipsa mijloacelor financiare, au venit cu o soluție – comasarea școlii și a grădiniței românești din localitate. Astfel a luat naștere gimnaziul – școală „Dimitrie Cantemir”, care a beneficiat mai apoi de peste 2 milioane de lei ajutor din partea României. Dar, întrucât Fondul de Investiții Sociale din Moldova alocă bani doar pentru grădinițe, partea clădirii unde se află școala a fost lăsată de izbeliște. S-a reușit doar repararea acoperișului și schimbarea geamurilor.

Astfel, Asociația „UNIREA – ODIP” a lansat o campanie de colectare a fondurilor pentru salvarea școlii românești din satul Aluatu, întrucât pentru reparația curentă a acesteia sunt necesare investiții de 197 de mii de lei.

Mihaela Rotari 

Share