Unele operațiuni valutare de capital vor fi liberalizate treptat, conform recomandărilor FMI

Unele operațiuni valutare de capital vor fi liberalizate treptat, conform recomandărilor FMI

Unele operațiuni valutare de capital vor fi liberalizate treptat. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost examinat de membrii Comisiei economie, buget și finanțe și va fi propus spre aprobare în prima lectură în plenul Parlamentului.

Astfel, ținând cont de condițiile economice actuale, se propune liberalizarea operațiunilor ce vizează procurarea de către rezidenți a instrumentelor financiare străine în scopuri investiționale și introducerea / scoaterea numeralului în moneda națională de către bănci. Propunerile au parvenit după ce o echipă de experți ai Fondului Monetar Internațional au desfășurat o misiune de asistență tehnică. Aceștia, împreună cu reprezentanții instituțiilor statului, au identificat operațiunile valutare de capital care pot fi liberalizate în Republica Moldova și care nu vor avea un efect negativ asupra stabilității financiare a țării.

Proiectul de lege a fost elaborat de Banca Națională a Moldovei, în contextul realizării angajamentelor asumate de Republica Moldova în baza Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Documentul prevede modificarea Legii privind reglementarea valutară, în scopul liberalizării operațiunilor valutare de capital.

Share