Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră au beneficiat de 6 autoturisme. Iată de unde vine donația

Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră au beneficiat de 6 autoturisme. Iată de unde vine donația

Parcurile auto ale Serviciului Vamal și Poliției de Frontieră au fost completate cu alte șase autoturisme capabile să funcționeze în condiții de teren pe parcursul întregului an. Donația vine din partea Misiunii EUBAM, care, în luna iunie a anului 2016 a mai transmis spre folosință opt automobile similare, utilizate anterior de către Misiune.

Ceremonia de predare-primire a autovehiculelor respective s-a desfășurat astăzi, 12 octombrie, în prezența șefului Misiunii EUBAM, Ambasadorul Andrew Tesoriere, șefului Misiunii OIM, Antonio Polosa, Directorului General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, șefului Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari și șefului adjunct al Secției Operaționale din cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Marco Gemmer.

Vitalie Vrabie i-a mulțumit șefului EUBAM pentru susținerea permanentă a eforturilor Serviciului Vamal privind eficientizarea activității, exprimându-și certitudinea că: ”Aceste dotări vor contribui semnificativ la sporirea capacităților operaționale și de intervenție ale subdiviziunilor specializate ale celor două autorități în cadrul misiunilor de supraveghere și control desfășurate.”

La rândul său, Andrew Tesoriere, a catalogat transmiterea ca fiind „Un semn de asumare a responsabilităților pentru inițiativele derulate de EUBAM de către serviciile partenere din Moldova. În ultimii ani, atât Serviciul Vamal, cât și Poliția de Frontieră au introdus abordări noi și inovatoare, inclusiv patrularea echipelor mobile comune, și sunt sigur că aceste automobile vor facilita extinderea acestor practici moderne de management la frontieră.

Donarea celor trei automobile va contribui cu certitudine la eficientizarea activităților de prevenire și combatere a infracționalității transfrontaliere, dar confirmă și efortul comun pentru îmbunătățirea mobilității Poliției de Frontieră și prestării de servicii de calitate și operative la frontieră.”, a menționat în alocuțiunea sa șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari.

Marco Gemmer, șeful adjunct al Secției Operaționale din cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a subliniat faptul că ”Evenimentul de astăzi reprezintă un simbol al suportului continuu acordat de către Uniunea Europene pentru cele două servicii care gestionează frontiera, sprijinul lor fiind esențial pentru cetățenii de pe ambele părți ale frontierei. Aceste vehicule suplimentare vor îmbunătăți în continuare calitatea suportului acordat.

Antonio Polosa, Seful Misiunii Organizației Internaționale pentru Migrație în Republica Moldova și partenerul de implementare al EUBAM,  a salutat predarea autoturismelor, remarcând că ”Utilizarea acestor vehicule va spori capacitatea de gestionare eficientă a frontierei Moldovei”.

Pe lângă asistența tehnică și metodologică acordată, Misiunea continuă să consilieze zilnic ofițerii vamali și polițiștii de frontieră la frontiera moldo-ucraineană cu privire la controalele la frontieră, procedurile vamale, analiza riscurilor și măsurile de combatere a criminalității transfrontaliere. Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră beneficiază de asistența EUBAM începând cu anul 2005.

Mihaela Rotari

Share