Unde au direcționat contribuabili cele 2% din impozitul lor pe venit. Suma depășește 9 mln. lei
Anul 2022 a fost cel de-al șaselea an în care persoanele fizice plătitoare de impozite din Republica Moldova au avut dreptul de a redirecționa 2% din impozitul lor pe venit către o organizație necomercială sau o entitate religioasă.
Astfel, 37 297 de contribuabili au efectuat desemnarea procentuală dintre care 34 955 au fost validate în sumă totală de 9 958 023,66 lei.
Motivele de nevalidare a 2 342 desemnări efectuate sunt următoarele:
beneficiarul desemnării procentuale nu este inclus în Lista actualizată a beneficiarilor, publicată de către IP Agenţia Servicii Publice – 57 desemnări;
contribuabilul persoană fizică are datorii la impozitul pe venit la data-limită de depunere a declaraţiei cu privire la impozitul pe venit, stabilită de legislaţia fiscală – 2 283 desemnări;
beneficiarul desemnării procentuale este radiat de către IP Agenția Servicii Publice – 2 desemnări.
Mai multe date statistice pot fi vizualizate în Raportul privind desemnarea procentuală în anul 2022, care poate fi accesat aici.
Desemnarea procentuală este procesul prin care persoanele fizice pot direcționa 2% din suma impozitului pe venit calculat anual la buget, aferent veniturilor impozitate conform art. 88-90 CF, către una din organizațiile necomerciale din țară.
Mecanismul dat este valabil pentru contribuabilii persoane fizice rezidente, care nu au datorii la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale anterioare şi achită integral şi în termen impozitul pe venit pentru perioada fiscală pentru care s-a făcut desemnarea. Se realizează prin depunerea Declarației cu privire la impozitul pe venit, depusă în termenul stabilit de legislație.
Menționăm că, desemnarea procentuală poate fi facută și de către persoanele fizice care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției (avocat, avocat-stagiar, notar public, executor judecătoresc, administrator autorizat, mediator, expert judiciar) prin completarea Declarației cu privire la impozitul pe venit, depusă în termen.