Un veac de la Unire! Asociația Studenților Basarabeni din Craiova desfășoară „100 pentru 100”

Un veac de la Unire! Asociația Studenților Basarabeni din Craiova desfășoară „100 pentru 100”

Cu ocazia împlinirii unui veac de la Unire, Asociația Studenților Basarabeni din Craiova nu dă uitării acestui episod istoric care ne-a marcat și dă startul unor evenimente tematice care se vor desfășura în perioada 23-29 martie 2018, informează Oficial.

„Acum 100 de ani , la data de 27 martie a avut loc evenimentul care a reprezentat primul pas către Marea Unire, o zi importantă în istorie, care leagă românii de pe ambele maluri ale Prutului și a pus bazele României Mari. Noi ne asumăm această datorie, nu neglijăm trecutul care ne-a conturat prezentul, care este o pârghie solidă în afirmarea viitorului, întrucât avem rădăcini care mențin conexiunea vie cu țara de unde venim. Cei mai frumoși copaci au în rădăcini idealul național, în crengi puterea patriotismului și in frunze – sunetul libertății. Cultura și valorile spirituale au consolidat dezvoltarea noastră ca națiune.
Mica Unire de la 27 martie 1918 generează ecouri până în prezent, re-amintindu-ne de rolul primordial al deciziei luate de strămoșii noștri în cadrul Sfatului Țării”, menționează organizatorii.

Proiectul “100 pentru 100” este susținut și finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, presupunând următoarele activități:

Descrierea proiectului, planul de acţiune:

23.03

Seara cu 100 de plăcinte :

Evenimentul necesită pregătirea a unui număr revelator de 100 plăcinte tradiționale moldovenești, ca la mama acasă! Se planifică deservirea a 200 de invitați români și basarabeni, cu plăcințele aburite și cîte un pahar de vin roșu autohton, deoarece adevărata dragoste trece, mai întîi de toate, prin stomac.

24.03

Sădirea a 100 de copaci :

Cel mai ‘’verde eveniment’’ ASBC denumit ca ‘’Sădirea a 100 de copaci‘’ implică o activitate cu trăsături nobile. Desfășurarea acestei acțiuni necesită pregătirea unui loc de pămînt odihnit și a unui număr de 100 arbori, care vor fi sădiți solemn, cu dăruire de sine și cu o speranță pură, de către 100 de membri ai Asociației.

25.03.

* Flashmob – Hora Unirii cu 100 Basarabeni

Manifestarea logată drept ‘’Hora Unirii cu 100 de Basarabeni’’ presupune mărginirea în farmecul dansului a 100 de basarabeni energici, care spre final vor înălța triumfător, în ochii cerului, un imens tricolor – simbol al unicității noastre ca națiune și apartenență la o limbă, cultură și istorie comună.

*Cupa Unirii – Activitate sportivă

Am îmbogățit programul activităților centenare cu un eveniment dinamic, cunoscut sub numele de „Cupa Unirii”. Activitatea, în sine, solicită formarea unor echipe complexe, dotate cu oameni sprinteni și bine pregătiți fizic, capabili să se dueleze incoruptibil, permiţînd astfel evaluarea și desemnarea celor mai buni dintre cei mai buni.

26.03

Bicicliada pentru 100 de personae

‘’Bicicliada’’, pusă pe roate de către ASBC va necesita un număr de 100 biciclete și tot atîţia oameni curajoși și implicați. Vom desfășura un maraton cu biciclete, prin intermediul căruia cei prezenți își vor putea etala abilitățile de mînuire a acestui mijloc de transport, cumulînd concomitent o doză zdravănă de energie, voie bună, experiență inedită și desigur cunoștințe noi.

27.03

Conferință „Realizări în 100 de ani de la Unire”

Conferința pe care o planificăm, vine să țintească tot mai sus, angajînd mințile agere și redînd o notă de solemnitate și importanță istorică grandiosului proiect centenar. Aceasta se va desfășura în incinta Bibliotecii Județene ‘’Aman’’.La nivel de structură va conține prezentări mustoase, cu referire la marele eveniment – 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

28.03

*Seara de film Basarabean

Cu ajutorul evenimentului intitulat „Seara de film basarabean „ ne propunem familiarizarea celor prezenți cu Noi, ca o celulă plurivalentă a societății, avizată să se afirme și să-și revendice dreptul la existență. Susținem ideia că, ecranizarea unui film tematic ne va facilita și mai productiv, apropierea și interacțiunea noastră la nivel socio-uman.

* Expoziție de fotografie despre 100 de Basarabeni

Prin intermediul unei” Expoziții de fotografie „vom avea marea oportunitate de-a fi dezvăluiți în toată splendoarea autentică doar poporului nostru. Cu această ocazie, zece basarabence, îmbrăcate în port național, vor servi drept ghid pentru oamenii prezenți în holul Universității din Craiova, descriind cu lux de amănunte, istoria fiecărei concepții, care a stat la baza unei poze.

29.03

Training „Renașterea națională a românilor alături de

frații absorbiți de expansiunea străină”

Ca orice activitate rentabilă și proiectul nostru centenar necesită o încheiere pe măsura valorii lui. Pornind de la această premisă, ne-am propus desfășurarea unui trening generalizator, cu tema” Renașterea națională a românilor alături de frații absorbiți de expansiunea străină „. Prin intermediul acestui exercițiu de grup, nădăjduim o mai vizibilă apropiere emoțională a românilor de basarabeni, dar și-o revelatorie degajare, antrenată de o atmosferă neoficială și o zonă de confort proprie tuturor participanților.

29388727_577174089312268_2340627129005244416_n

29432539_577177629311914_5209450847901057024_n

Doina Secrieru

Share