Un ucrainean a încercat să transporte ilegal, peste frontieră, un revolver încărcat cu cartușe
În punctul de trecere comun Briceni-Rossoșani, polițiștii de frontieră au depistat în ranița unui tânăr ucrainenan un revolver încărcat cu șapte cartușe, pentru care nu s-a putut prezenta niciun document, inclusiv permisul de portarmă.
Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Astfel, după verificarea documentelor necesare pentru autorizarea trecerii frontierei de stat, angajații Poliției de Frontieră au luat decizia extinderii controlului în vederea excluderii unor bănuieli existente.
Ca urmare, microbuzul de model Ford Tranzit, condus de către cetățeanul Ucrainei de 38 de ani, a fost supus cercetării minuțioase, cât și bunurile din salonului acestuia. În ranița personală a șoferului s-a depistat un revolver și șapte cartușe în magazia acestuia, precum și două tuburi cartușe utilizate.
La solicitarea de a înmâna la control documentele pentru armă, conducătorul auto nu a putut prezenta, mai mult acesta în declarații a precizat că nu cunoștea despre restricția de transportare peste frontieră a pistolului procurat recent în Republica Moldova.
Pentru verificare, au fost inițiate cercetări suplimentare în vederea stabilirii existenței sau inexistenței bănuielii rezonabile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni sau contravenții, iar arma și cartușele au fost ridicate pentru a fi dispuse constatării tehnico știinţifice.
Bărbatul și-a putut continua călătoria, doar după ce a fost întocmit procesul verbal de constatare a faptei ilegale și obligațiunea de prezentare în cadrul cercetărilor inițiate.
Mihaela Rotari