Un șofer din R.Moldova s-a legitimat cu un permis falsificat, timp de 5 ani

Un șofer din R.Moldova s-a legitimat cu un permis falsificat, timp de 5 ani

Planurile unui conațional de a conduce mijloace de transport „legal” pe teritoriul Uniunii Europene au fost zădărnicite de polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni. Incidentul a fost consemnat la sfarșitul săptămânii trecute, pe sensul de ieșire din țară. 

Pentru formalitățile de control la trecerea frontierei de stat s-a prezentat un bărbat cu dublă cetățenie, originar din raionul Făleşti. Acesta se afla la volanul unui Audi SQ5 și se deplasa spre Germania.

În timpul discuțiilor cu polițiștii de frontieră, bărbatul de 45 de ani a trezit unele suspiciuni privind scopul călătoriei și s-a dispus efectuarea unui control suplimentar. Drept urmare, în portmoneul personal a fost depistat un permis de conducere cu însemnele autorităților din România, ce prezenta indici rezonabili de falsificare.

La audieri, conaționalul a declarat că și-a perfectat actul acum cinci ani, prin intermediul unui coleg, în timp ce activa ca șofer de tir în Germania. Cel din urmă l-a sfătuit să-și perfecteze un permis de conducere românesc pentru a activa la acea întreprindere. Astfel, bărbatul nu a ezitat și a prezentat setul de acte necesare și 50 de euro. Suplimentar, șoferul a mai menționat că actul cu pricina a fost folosit doar în străinătate.

Documentul a fost sigilat și transmis pentru efectuarea expertizei tehnice în vederea stabilirii și atragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

falsSculeni

Mihaela Rotari

Share