Un şofer de troleibuz – admis pe o rută nouă fără instruirea necesară. Iată ce a provocat!
Primăria municipiului Chişinău informează că, în această dimineaţă transportul public a staţionat mai bine de jumătate de oră pe străzile Alexe Mateevici şi Vasile Alecsandri, din cauza unui incident în urma căruia a fost avariată reţeaua de contact a ÎM „Regia Transport Electric Chişinău”.
Incidentul a fost provocat din cauza unei erori provocată de şoferul unui troleibuz de rută.
Până la această oră, angajaţii Regiei Transport Electric au remediat problema, iar circulaţia transportului public a fost reluată.
În context, având în vedere neglijenţa în serviciu admisă de responsabilii din cadrul Parcului de Troleibuze nr. 2, care au admis la linie un şofer de troleibuz pe o rută nouă fără a asigura instruirea necesară a acestuia, pe marginea cazului va fi iniţiată o anchetă de serviciu.
În privinţa persoanelor care au admis încălcarea normelor de activitate vor fi aplicate sancţiuni, până la eliberarea din funcţie.
Mihaela Rotari