Un polițist de patrulare s-a ales cu multiple traumatisme în urma unui accident rutier

Un polițist de patrulare s-a ales cu multiple traumatisme în urma unui accident rutier

Astăzi dimineață, aproximativ la orele 08:10 în Dispeceratul Nord al INSP a parvenit apelul 112 privind producerea unui accident rutier, cu persoane traumatizate, în apropiere de satul Colicăuți. În timpul deplasării spre accident, în satul Halahora de sus, de pe un drum secundar, fără să se asigure, șoferul unui Audi, condus de o femeie de 46 de ani, nu a cedat trecerea echipajului de patrulare, lovind lateral mașina de serviciu.

Ulterior, aceasta a fost proiectată într-un camion Volvo.

În urma accidentului, polițistul de patrulare a fost transportat la Spitalul raional Edineț cu multiple traumatisme. Alte persoane nu au avut de suferit.

Cazul este documentat în continuare de IP Briceni.

 

Doina Secrieru

Share