Un poliţist, care împreună cu doi consăteni, au violat o minoră, şi-a aflat verdictul

Un poliţist, care împreună cu doi consăteni, au violat o minoră, şi-a aflat verdictul

Poliţistul, care acum un an, împreună cu doi consăteni, au abuzat sexual o minoră la Orhei, şi-a aflat sentinţa.

Procuratura raionului Orhei i-a demonstrat vinovăţia, acesta fiind condamnat la 5 ani închisoare, cu executare, pentru viol. Pe un alt capăt de acuzare, înaintat de procurori – complicitate la comiterea violului, magistraţii l-au achitat.

Procurorii anunţă însă că vor contesta sentinţa magistraţilor, insistând pe condamnarea inculpatului, inclusiv pentru al doilea capăt de acuzare.

Crima a avut loc în noaptea de 22 spre 23 iulie 2017, la discoteca din satul Pelivan, când învinuiţii, care se cunoşteau cu victima, au ademenit-o în automobilul unuia dintre aceştia sub pretextul de a merge acasă. Prin constrângere psihică şi fizică, aceştia au abuzat sexual minora, în vârstă de 16 ani. Totul s-a întâmplat în prezenţa celui de-al treilea complice, care se afla la volan şi care s-a dovedit a fi poliţist în cadrul Inspectoratului de poliţie Orhei.

Totuşi, în cadrul anchetei procurorii au stabilit că, patru zile mai devreme, victima ar fi fost abuzată sexual şi de către acel poliţist, care a invitat minora la întâlnire. Sub pretextul că ar avea de examinat o plângere, acesta a dus fata la Inspectoratul de poliţie din Orhei, unde a violat-o în biroul său de serviciu.

Declaraţiile minorei s-au confirmat, astfel, la o săptămînă de la arestarea celor doi locuitori ai satului Vatici, acuzaţi de viol, procurorii au reţinut şi poliţistul, fiindu-i incriminate două capete de acuzare: viol şi complicitate la comiterea violului.

De notat că, ceilalţi doi agresori au fost condamnaţi, în toamna anului trecut, la 4 ani închisoare, cu suspendare, după ce şi-au recunoscut integral vina şi au solicitat judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Poliţistul a fost eliberat din funcţie imediat după reţinere, iar până la pronunţarea sentinţei s-a aflat în arest.

Mihaela Rotari 

Share