Un polițist a cerut 3 mii euro și 4 mii lei pretinzând că poate rezolva un litigiu în instanță

Un polițist a cerut 3 mii euro și 4 mii lei pretinzând că poate rezolva un litigiu în instanță

Un polițist din Strășeni a ajuns în vizorul ofițerilor CNA și procurorilor anticorupție după ce ar fi pretins că poate rezolva un litigiu în instanță contra unei sume bănești, informează OFICIAL.

În fapt, omul legii ar fi cerut 3000 de euro și 4000 de lei sub pretextul că ar avea influență asupra judecătorilor, în vederea emiterii unei decizii favorabile.

Cazul a fost raportat la CNA, iar pe marginea faptelor descrise a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influență.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă amendă în mărime de până la 3000 unităţi convenţionale sau închisoare de până la 5 ani.

Precizăm că 28 de polițiști au fost reținuți pentru acte de corupție de la începutul anului.

 

Cristina Pendea

Share